Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, s-a născut la Rădăuți, în județul Suceava, pe 20 ianuarie 1719. La doar 12 ani a intrat în viața monahală, ca ucenic la Mănăstirea Putna, fiind hirotonit imediat diacon, la 31 martie 1733, ieromonah, la 2 iunie 1836, şi egumen, la 15 ianuarie 1744, remarcându-se prin calități deosebite, după cum consemna Patriarhul Teoctist într-un volum închinat sfântului putnean:

„Iacov întru toate s-a arătat priceput; fie în gospodărie, fie la promovarea bunului mers al şcolii, fie la îndrumarea fraţilor şi elevilor, fie la propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Râvna sa prisosea ca cel ce însuşi s-a îndulcit din ştiinţa şi viaţa dascălilor de la această pepinieră [...]”.

În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuți, iar după doar cinci ani, vrednicia și râvna sa ca episcop au fost hotărâtoare în alegerea sa ca Mitropolit al Moldovei. În calitate de Mitropolit, a desfășurat și o intensă activitate socială, filantropică și culturală, promovând tiparul românesc și contribuind la traducerea de cărți bisericești.

Însă, una dintre cele mai mari binefaceri pe care le‑a făcut păstoriților săi a fost faptul că a reușit să îi determine pe domnii țării să elimine câteva impozite care sărăceau întreaga țară, dar mai ales pe oamenii simpli.

După cum citim în viața Sfântului Iacob, lupta sa cea mai dificilă a fost cea dusă pentru eliminarea impozitului numit văcărit. Țările române se aflau într-o perioadă foarte dificilă, cea a domniilor fanariote. Pentru a deveni domni, candidații trebuiau să achite sultanului, dar și altor persoane importante din administrația Imperiului Otoman, mari sume de bani. Apoi, revenind în țările române, puneau impozite împovărătoare, pentru a strânge banii cheltuiți cu dobândirea domniei.

Cea mai mare taxă era văcăritul, impozitul pe animale mari. Acesta ducea la o sărăcie cumplită în țară, care afecta mai ales pe oamenii nevoiași. În mai multe rânduri, ierarhii țării au reușit să lege cu blestem și să interzică, astfel, acest impozit. Dar, la presiunea puterii domnești, blestemul era dezlegat și se percepea, din nou, văcăritul. Pentru prima dată, strămoșul duhovnicesc al Sfântului Iacob, Mitropolitul Sava, a reușit să oprească impozitul prin blestem, în 1698. În 1749, Sfântul Iacob luase parte la legarea prin blestem a văcăritului de către toți ierarhii moldoveni.

Astfel, pe data de 1 martie 1757, Sfântul Iacob ia atitudine şi semnează un document care prevede desfiinţarea văcăritului, alături de domnitorul Constantin Racoviţă, episcopii eparhioţi şi alți 41 de boieri, cerând și primind de la Patriarhul Constantinopolului de atunci o carte de afurisenie împotriva celor care îl vor impune din nou.

Ceremonia religioasă de punere a blestemului asupra văcăritului a fost una deosebită. Domnitorul Constantin Racoviță a chemat la Iași câte șase locuitori din fiecare ținut al țării. Alături de ei, au venit mulți oameni din oraș și din împrejurimi. S‑au adunat cu toții în Biserica Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, alături de negustori și de toată boierimea în prezenţa înaltului cler. În cadrul Sfintei Liturghii, la Vohodul Mare, Sfântul Iacob a citit Cartea Patriarhală de blestem, iar poporul a răspuns după fiecare frază cu „Amin!”. Cronicarul Enache Kogălniceanu, care s‑a ocupat de buna desfășurare a slujbei scria: „Nu putem arăta ce vuiet era în biserică de strigarea norodului”. Apoi, a urmat citirea unei alte Cărți de blestem, semnată de însuși Sfântul Iacob, de episcopi și de egumenii principalelor mănăstiri din Moldova (vezi foto nr. 4 și 5). Redăm, în continuare, un fragment din acea carte:

„Toți aceiia să fie afurisiți de Domnul Dumnezeu atotputernic, și blăstămați, și după moartea lor în veci nedezlegați. Fierul, pietrele și toată firea neputrezetoare să putredească și să se râsipească, iară trupurile acelora să stea întregi, și sufletele lor nice odânâoară să nu vază Lumină. Să-i omoare pre dânșii Dumnezeiasca Sabie, să se facă ei mâncare vulturilor și corbilor, să cază asupra lor cărbuni de foc, întunerecul să-i acopere pre dânșii, casăle lor să se pustiiască, și săgeți să între întru inimile lor, obrazăle lor să se înple de necinste. Zilele lor să fie puține. Averea lor spre cea desăvârșit pierzare și pustiire, fiii lor săraci, și femeile lor văduve. Diavolul să stea den dreapta lor. Să se prăpădească de pre pământ pomenirea lor, să se înbrace cu blăstămul ca cu o haină. Averea lor ca un fulger să se topască, și ca un tunet spre pierzare de glas să se întoarcă această nelegiuire, și vicleșugul acestora spre capetele lor, și strâmbătatea aceasta să se pogoare asupra creștetului lor, și ochii lor să se întunece ca să nu vadă, să fie oftând și tremurând pre pământ ca [şi] Cain. Să dobândească bubele lui Ghiezi, și zugrumarea Iudii. Partea lor cu cei ce au răstignit pre Domnul Slavii. Foc să mănânce temeliile caselor lor, să afle aceștiia și pre Dumnezeu Giudecătoriul cel Înfricoșat și Drept în zioa aceaia înprotivnic și Puterile cele Cerești să fie oștitoare asupra lor, să piarză viața aceasta, și de cea viitoare încă să se păgubască, și întru cea desăvârșit să fie cufundați în focul cel veacinic, și întru munca cea nesfârșită a Tartarului celui Întunecat. Amin”.

După înlăturarea acestui impozit, în anii următori țara a înflorit. Renunțarea la această taxă a făcut ca familiile din nordul Moldovei să nască mai mulți copii, nemaifiind stăpânite de gândul că nu vor avea ce să le dea de mâncare.

În luna martie a anului 1757, domnitorul Constantin Racoviță a fost înlocuit de pe tron cu Scarlat Ghica, care a încercat să îl convingă pe Sfântul Iacob și pe ceilalți ierarhi să renunțe la blestemul pe văcărit. Văzând că nu are vreo șansă în acest sens, Ghica a apelat la sultan și a obținut dreptul de a reintroduce văcăritul, chiar dacă Mitropolitul nu aprobase.

În anul 1758, turcii l-au numit în scaunul Moldovei pe Ioan Teodor Callimachi. Noul domnitor a insistat și el pe lângă Sfântul Iacob să dezlege blestemul, atât în mod direct, cât și prin intermediul altor demnitari, fără a avea, însă, izbândă. În cele din urmă, în anul 1760, Sfântul Iacob, pentru a evita o eventuală criză socială și politică, a renunțat la scaunul de mitropolit, rostind, atunci, un emoționant cuvânt de învățătură:

„Iată că m-am lepădat şi de mitropolie şi de cinste şi de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-l iau în cap şi în suflet şi socotiţi că suntem musafiri ai acestei lumi şi în cealaltă lume avem a trăi şi a răspunde de toate faptele noastre”.

Dar gestul său nu a fost zadarnic. În ciuda dezlegării primite de la Patriarhul de Constantinopol, nimeni nu a avut curajul, nici măcar următorul mitropolit, Gavril Callimachi, chiar dacă era fratele domnului, să dezlege blestemul pentru a impune din nou impozitul văcăritului. Spre deosebire de Moldova, în Țara Românească văcăritul a mai fost perceput încă 40 de ani. Sfântul Iacob a avut un rol important și în eliminarea temporară a unor alte două impozite: pogonăritul (impozit pentru fiecare pogon de culturi agricole; pogonul era o unitate de măsură pentru suprafețe de teren agricol, folosită în trecut mai ales în Țara Românească și egală cu aproximativ jumătate de hectar) și vădrăritul (care se plătea pentru fiecare vadră de vin; vadra era o unitate de măsură a capacității, folosită pentru lichide, echivalentă cu aproximativ zece litri).

Păstorind poporul binecredincios din Moldova pentru doar zece ani, Sfântul Iacob s-a remarcat prin evlavie și înțelepciune, fiind un bun dascăl și un păstor deosebit de atent la problemele sociale și economice ale țării, în pofida tuturor vicisitudinilor politice.

De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea mitropolitului Iacob Putneanul în rândul Sfinților, cu prăznuire la 15 mai, ziua trecerii sale la cele veșnice, „luând aminte la credința lui tare și nestrămutată, la dragostea față de poporul încredințat lui spre păstorire şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos”, după cum se precizează în Tomosul sinodal pentru proclamarea canonizării.

Vă mai recomandăm să citiți și:

• Cum au fost descoperite moaştele Sfinţilor putneni?

• Mănăstirile Putna şi Sihăstria Putnei – două pepiniere ale sfinţeniei din „Dulcea Bucovină”

• Sfinții putneni, roade ale lucrării Duhului Sfânt pe pământ românesc

• A intrat în viața de mănăstire la doar 12 ani și a ajuns Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei

• Mitropolitul Iacob Putneanul – îndemn pentru părinţi să-şi dea copiii la şcoală