Dacă ne vom lăuda, cu cine o vom face? Fiți cu luare-aminte, fraților, la cum pun întrebarea: nu spun „Cu ce ne vom lăuda?”, ci „Cu cine ne vom lăuda”. Dacă cineva se laudă cu lucruri, se laudă cu ceva; dacă se laudă cu oameni, se laudă cu cineva. Mai prețuiți sunt oamenii decât lucrurile, și să te lauzi cu niște oameni e mai bine decât să te lauzi cu niște lucruri. Unul se laudă cu vrednicii lui înaintași, altul cu copiii săi cei bine crescuți, altul cu prietenii lui credincioși, iar altul cu poporul său cel viteaz. Astfel de oameni sunt mai nobili și mai presus decât cei ce se laudă cu turmele de porci, cu diamantele, cu mărgăritarele, cu argintul, cu aurul, cu inelele, cerceii și veșmintele scumpe, sau cu mașinile, caii și alte poveri trufașe cu care își împovărează corabia vieții, ca să se scufunde înaintea Porții Raiului…

Dar, dacă vrem să ne suim mai presus de noi și de averile noastre, dacă vrem să ne lăudăm cu cineva care este cea mai strălucitoare podoabă a istoriei noastre și cea mai mare valoare a vieții noastre, atunci ne vom lăuda cu Mântuitorul lumii, Domnul Iisus Hristos.

Trei sunt treptele de laudă cu care oamenii și popoarele se pot lăuda. Cea mai de jos treaptă este când cineva se laudă cu niște lucruri, adică cu ceva. Următoarea treaptă este aceea când cineva se laudă cu niște oameni, adică cu cineva. Iar treapta cea mai de sus este când cineva se laudă cu Dumnezeu, Ziditorul său.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007, p. 91)