Iată ce scrie Ioan Casian, Sfântul nostru dobrogean, despre iubirea lui Dumnezeu: „Când medităm la negrăita Sa înţelepciune, la iubirea de oameni şi la nepătrunsa Lui îndelungă răbdare, care rabdă greşelile cele fără de număr ale oamenilor, ne vine să-L preamărim din tot sufletul. Şi când cugetăm la dragostea Sa nemărginită faţă de noi, că deşi noi n-am făcut nici un bine, a primit să se facă om, Dumnezeu fiind, ca să ne mântuiască din rătăcire, ne ridicăm spre dorirea Lui. În sfârşit, când socotim că El a biruit în noi pe potrivnicul nostru, diavolul, şi ne dăruieşte viaţă veşnică numai pentru hotărârea şi înclinarea noastră spre bine, inima ne îndeamnă să I ne închinăm!” (Filocalia I, pp. 139–140).

Deşi măritul Apostol Pavel le scria filipenilor acum două mii de ani, scrisul său sfânt este pururea actual, făcându-ne poftirea de a lua aminte la viaţa noastră de zi cu zi şi a ne conforma viaţa gândirii sfinte, precum citim: „Faceţi-mi bucuria deplină ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare…”.

(Înaltpreasfințitul​ Calinic Argatu, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Veşnicia de zi cu zi, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2006, p. 13)