Autoritatea părinţilor asupra copiilor îşi are începutul chiar din natură. Ei s-au învrednicit de această cinste ca o răsplată pentru durerile naşterii. De aceea, cel înţelept spune: „Şi ca stăpânitor, va sluji celor care l-au născut” (Sirah 3, 7); iar mai departe aduce şi altă pricină: „Ce le vei da tu în schimb pentru ceea ce au făcut ei pentru tine?” (Sirah 7, 29). Ce înseamnă aceste cuvinte? Ce nu ar putea da fiul tatălui? Sensul acestor cuvinte este următorul: tu nu îi poţi naşte aşa cum te-au născut ei pe tine.

Aşadar, dacă părinţii au întâietate faţă de noi pentru aceasta, noi ne vom înălţa deasupra lor cinstindu-i, nu doar după legea naturală, ci mai presus de ea, din frică de Dumnezeu. Căci, El doreşte mult ca părinţii să fie cinstiţi de copii; şi pe cei ce împlinesc voia aceasta îi răsplăteşte cu multe bunuri şi daruri; iar pe cei ce nesocotesc această poruncă îi pedepseşte cu mari necazuri. „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său şi pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieşire 21, 17). Iată ce spune Dumnezeu celor care îşi cinstesc părinţii: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să îţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ” (Ieşire 20, 12). Şi ce bine poate fi mai mare decât bătrâneţea fericită şi viaţa lungă şi ce nenorocire poate fi mai mare decât moartea timpurie? În aşa fel, El îi îndeamnă pe unii ca să îşi cinstească părinţii, promiţându-le cinste, iar pe alţii îi îndepărtează de acest păcat, ameninţându-i cu moartea.

(Preot Evgheni Şestun, Familia ortodoxă, Editura Sofia, pp. 83-84)