De la Parascheva „cea Nouă” la „cea Veche”

Noi, românii, îi atribuim Sfintei Cuvioase Parascheva titulatura „de la Iași”, deși grecii o numesc „cea nouă” – prin comparație cu Mucenița Paraschevi „cea veche” – sau „din Epivat”, după orașul său natal. Bulgarii o numesc Petka Târnovska, pentru că i-a ocrotit timp de 162 de ani (în perioada în care moaștele ei s-au aflat la Târnovo, între 1231-1393, la care se adaugă și următorii trei ani, când au fost strămutate la Vidin), iar sârbii o numesc Petka Belgradska, fiindcă aici a poposit pentru următorii 125 de ani, până la cucerirea Belgradului de turci, în 1521. Așa s-a ajuns ca numele Cuvioasei să fie deosebit de cinstit până în zilele noastre în toată Peninsula Balcanică. Se poate observa că numele Parascheva a fost tradus la popoarele slave balcanice prin „Petka”, originalul grecesc „paraskeví” însemnând „pregătire” și, totodată, „vineri”. Fenomenul este cunoscut și la noi, deși astăzi numele de „Sfânta Vineri” este mult mai rar folosit decât se întâmpla în urmă cu un secol. Totuși în memoria creștină contemporană rămâne biserica „Sfânta Vineri” din București, dărâmată la ordinul autorităților comuniste, în 1987.

Cinstirea Sfintei Parascheva pe coasta Dalmației

Fâșia de la malul sud-estic al Mării Adriatice, despre care aminteam mai sus că păstrează o evlavie deosebită pentru Sfânta Parascheva, este împărțită azi între Croația și Muntenegru. Aceste meleaguri mângâiate de soarele mediteranean și o mare încântătoare, au fost marcate odinioară de o istorie deosebit de zbuciumată. De-a lungul vremii, coasta dalmatică a fost controlată aproape în întregime de venețieni, aceștia deținând aici Republica Raguza (azi Dubrovnik), iar mai la sud, „Albania Veneta”. Pe la sfârșitul secolului al XVI-lea cetatea ei cea mai de seamă, Antivari (azi, Bar), numită așa fiindcă avea în față pe malul celălalt al mării cetatea Bari din Italia, era ultimul bastion venețian. Teritoriul situat la sud de cetate se afla în stăpânire otomană. Însă înălțimile muntoase au rămas în permanență în stăpânirea localnicilor slavi ortodocși, muntenegrenii de azi. Granițele, însă, s-au mai schimbat de-a lungul timpului, iar schimbarea stăpânirilor a dus cu sine nu o dată la convertiri de la ortodoxie la catolicism și invers, aceasta nu numai în materie de persoane ori familii, ci adesea și în ceea ce privește locașurile de cult. Două dealuri din apropierea pitorescului oraș Dubrovnik păstrează până azi numele „Petka”, ele fiind asociate cu un vechi cult greco-roman închinat zeiței Venus (sau Venera). Este probabil că, prin creștinarea populației din această regiune, credincioșii au păstrat identitatea locului, așezându-se sub protecția Sfintei Vineri, mai ales după ce Sfânta Parascheva a devenit populară și printre sârbi, pe care i-a ocrotit vreme de 125 de ani (1396-1521), câtă vreme moaștele ei s-au păstrat într-o biserică din fortăreața Belgradului.

Atunci când puterea politică a venețienilor catolici s-a întărit, multe dintre bisericile ortodoxe au fost convertite în lăcașuri catolice și închinate Sfintei Veneranda sau Sfintei Ana. Însă, adesea ortodocșii au prevalat numeric, fie prin imigrarea muntenilor către orașele costiere, fie în urma unor schimbări politice (de exemplu, în timpul dinastiei sârbești Nemanjić, 1166-1371), astfel încât unele biserici sau capele catolice, adesea chiar mănăstiri, au devenit ortodoxe. Trecerea unor biserici ortodoxe din această regiune în stăpânirea catolicilor a dus cu sine și schimbări în ceea ce privește identitatea bisericilor închinate Sfintei Parascheva: unele au fost dedicate Sfintei Ana (mama Maicii Domnului, sărbătorită în Apus tot la 26 iulie), altele Sfintei Veneranda, amintită la începutul acestui articol. Pentru localnici, identitatea onomastică dintre Sfânta Parascheva a Belgradului și Sfânta Muceniță Paraschevi, sărbătorită la 26 iulie, probabil că a dus la această confuzie care în ochii creștinilor occidentali s-a tradus prin asocierea cu cele două sfinte mai sus-numite.

În Croația de azi, stat tradițional catolic, dintre cele două biserici din Gornij Brgat (vechiul Vergatum, la sud de Dubrovnik) care poartă astăzi hramul Sfintei Ana, cea mai veche, atestată prima dată în 1366, era închinată inițial Sfintei Petka. De asemenea, în toată regiunea se găsesc nu mai puțin de unsprezece biserici ale Sfintei Ana (în Mali Ston, Podimoć, Brsečine, Lopud, Osojnik, Cavtat și Lovorno, precum și două în Dubrovnik), ceea ce poate fi un semn că și alte lăcașuri au trecut prin această transformare.

Biserica cu două altare de la Sutomore

Dincolo de granița actuală, în Muntenegru, la Sutomore, pe dealul Spičansko dăinuiește până astăzi o biserică împărțită între ortodocși și catolici, având două altare: cel principal, îndreptat spre răsărit, împodobit cu o catapeteasmă după tradiția ortodoxă, este închinat Sfintei Petka, în timp ce un altar mai mic, situat în partea dreaptă, aparține comunității catolice și e închinat Sfintei Veneranda. Potrivit înțelegerii actuale, slujbele ortodoxe au loc dimineața, iar cele catolice, săvârșite sporadic, au loc după-amiaza. Din cimitirul pentru credincioși, care înconjura odinioară biserica, nu au mai rămas decât două morminte, în care sunt înmormântați un copil ortodox și altul, catolic. În 2019, cu doar un an înainte de trecerea sa la Domnul, vrednicul de pomenire Mitropolit Amfilohije Radović al Muntenegrului și Litoralului a slujit Sfânta Liturghie de hramul acestei biserici (la 8 august, adică 26 iulie pe stil vechi), deși în locaș e zugrăvită nu Sfânta Muceniță Paraschevi, ci tocmai Sfânta Parascheva, cuvioasa din Balcani. 

Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra situației din acest oraș, intrat în componența Muntenegrului numai în 1918, este necesară încă o incursiune istorică. Într-un raport din 1637 al prelatului Giorgio Bianchi, arhiepiscop catolic de Bar, cu puțin timp înaintea Războiului Candian (turco-venețian, 1645-1669), acesta scria că în Sutomore mai existau la vremea lui alte trei biserici cu două altare (ortodox și catolic) închinate sfinților Gheorghe, Petru și Tecla, precum și una, dedicată Sfântului Rochus, utilizată alternativ. Iar în apropiere, pe dealul Zupci, la sud-est de Sutomore, s-au păstrat temeliile unei vechi biserici cu două altare, închinate Sfântului Vasile (pentru ortodocși), respectiv Sfântului Ioan (pentru catolici), în timp ce peste munte, în satul Livari, se afla biserica cu două altare a sfintei Veneranda.

Doar 10 kilometri mai la sud, pe dealul Velja Mogila (o movilă ilirică, probabil un mormânt antic) care străjuiește orășelul Šušanj, se află o biserică medievală cu o singură navă dreptunghiulară, închinată Sfintei Petka, azi înconjurată de cimitirul local, dar în folosința comunității catolice. Aici, la biserica rămasă în ocrotirea Sfintei Parascheva are loc, de secole, un pelerinaj de Înălțare.

La data vizitei noastre din 2023, la praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (12 iulie, după calendarul iulian al Bisericii Ortodoxe Sârbe), biserica din Sutomore era deschisă seara pentru pelerinii ortodocși care aveau posibilitatea de a se închina la sfântul altar și se rugau sfintei care îi ocrotește de atâtea sute de ani.