Aminteam într-un material anterior de implicarea într-un proiect de cercetare desfășurat în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza”. Nu mai revin acum cu detalii privind titulatura proiectului și nici beneficiile unui astfel de proiect. Ele se pot observa din materialul publicat atunci.

Ceea ce am omis probabil să spun la vremea respectivă este titlul propriului proiect de cercetare. Recunosc că nu am făcut aceasta dintr-o falsă modestie, dar nu a fost nici o scăpare din neatenție. Pur și simplu am sperat că, în măsura în care timpul îmi va permite voi reveni cu mai multe detalii despre proiectul în cauză. Tema propusă mi s-a părut la vremea alegerii ei una provocatoare, dar în același timp una oarecum facilă. Părea a fi un subiect aflat la îndemâna oricui. Cel puțin privit dintr-o perspectivă teologică și eclesială. Subiectul se propunea el însuși ca fiind în mintea și pe buzele oricărui creștin și în inima oricărui cititor al textului biblic. S-a înțeles prin aceasta că tema de cercetare era, și este încă, una de valență scripturistică.

Mărturisesc că subiectul în cauză era unul care mă pasiona de ceva timp însă nu mă aplecasem cu atâta profunzime asupra lui niciodată. Oricum, având preocupări și lecturi în domeniu mă gândeam că demersul meu științific va fi destul de ușor. În același timp însă, în mod paradoxal, știam că nu va fi ușor. Să cercetezi o temă teologică, să îi pătrunzi tainele, să îi descoperi tainele și să trăiești în interiorul lor sunt o serie de acțiuni care necesită ceva mai mult decât o simplă lectură în bibliotecă sau decât o simplă așezarea în genunchi înaintea unei icoane.

Deci, fiind prins între aceste două gânduri, așteptam cu nerăbdare să observ primele rezultate ale cercetării. Acestea nu s-au lăsat prea mult așteptate. Au venit relativ repede, dar...nu erau așa cum aș fi gândit. De fapt, în cercetarea teologică nimic nu e așa cum pare. Vorbim despre un singur Dumnezeu, dar în același timp Îl arătăm ca fiind întreit în Persoane. Afirmăm că Tatăl este Dumnezeu, că Fiul este Dumnezeu și că Duhul Sfânt este Dumnezeu, dar susținem cu tărie că nu sunt trei Dumnezei, ci că este Un Singur și Adevărat Dumnezeu. E o taină. Ca multe alte taine. Ceea ce doresc să subliniez este faptul că oricât de mult vom cerceta în spațiul teologiei, tainele lui Dumnezeu rămân insensibile la acrivia și metodele științei. Ele au un alt drum, o altă cale și un alt mod de a vorbi. Noi, oamenii, încercăm să deslușim aceste taine. Și uneori avem sentimentul că am reușit să facem lucrul acesta atât de bine încât socotim că avem toate răspunsurile. Mai mult suntem atât de siguri încât ne străduim din răsputeri să îi facem și pe alții să creadă că ceea ce suținem noi este adevărul total. Singurul adevăr. Uităm că Adevărul e în fapt o persoană, cum spunea cineva drag. E Hristos. Uneori realizăm că putem fi călăuze oarbe orbilor și ne putem opri. Alteori, ignoranți sau încă neștiutori continuăm drumul nostru.

Sfânta Scriptură rămâne totuși închisă în deschiderea ei spre lume. Spun ”în deschiderea ei spre lume” deoarece cuvântul lui Dumnezeu are calitatea de a se adresa tuturor oamenilor cu aceeași dragoste și căldură. Domnul cheamă la Sine pe fiecare în parte. Iar omul aude, în mod individual, chemarea și glasul lui Dumnezeu.

Nu toți oamenii sunt identici. Această particularizare a noastră face ca să avem infinite modalități de relaționare cu Dumnezeu. Nu este o singură cale, ci sunt mai multe poteci. Modele de sfințenie pe care Biblia și Biserica ni le pun la dispoziție sunt ceea ce sunt; adică modele. Sunt un îndemn la perseverență, la bucuria finalității.

O simplă lectură a textului biblic ne arată în chip vădit că fiecare din drepții și profeții Legii vechi sau din Sfinții Noului Legământ au trăit relația lor cu Domnul în mod personal. Într-un fel relaționează Avraam cu Dumnezeu și întru totul alt mod relaționează Isaac, Iacov sau Iosif. Pavel vorbește într-o anumită tonalitate despre Hristos și în alt mod o fac Ioan sau Petru. Pentru că fiecare relaționează cu Dumnezeu la nivel personal.

Revenind la cercetarea de care făceam amintire la începutul rândurilor de mai sus, spuneam că a fost una plină surprize. Plăcute, dar și neplăcute (acestea din urmă sunt sortite tăcerii). Surprizele frumoase constau în faptul că rezonanța textului biblic trezea noi sentimente și trăiri în propria persoană. Am reușit să redescopăr un Cuvânt al lui Dumnezeu mai viu, mai actual, mai intens. Atât de minunat în esența sa prin faptul că răspunde celor mai puternice și intense sentimente ale făpturii umane. Și acolo în textul acela scripturistic și în acele cuvinte, am descoperit un Dumnezeu viu, real și plin de lumină. Un Dumnezeu care abia așteaptă să fie cercetat, căutat, descoperit. Mai ales de omul contemporan... Acolo am regăsit pe Acel Dumnezeu al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, al părinților noștri; Acel Domn al lui Pavel, Petru sau Ioan; Cel pe care L-au cunoscut și L-au trăit un Ignatie Teoforul, Vasile cel Mare, Maxim Mărturisitorul sau Simeon Noul Teolog (Observați că am evitat numirea celor de față cu titulatura de Sfânt. Nu din lipsă de respect, ci din dorința de a-i simți mai aproapiați, mai intimi).

Aș dori să închei rândurile de față prin a mărturisi că o astfel de cercetare este asemenea întâlnirii dintre Yhwh și Avraam, dintre Hristos și Pavel. Este ieșirea din pământul necunoștinței și din întuneric și intrarea într-un loc al binecuvântării și al luminii. Deci aplecarea corectă asupra textului biblic este o întâlnire cu Dumnezeu...

PS. Încă nu am dezvăluit esențialul. Poate într-un material viitor....

*Această lucrare a fost publicata cu sprijinul financiar al proiectului „Sistem integrat de îmbunătățire a calității cercetării doctorale și postdoctorale din România și de promovare a rolului științei în societate”, POSDRU/159/1.5/S/133652, finanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.