Se poate face cununie mixtă între o ortodoxă și un reformat?

Foto: Oana Nechifor

Eu sunt de religie ortodoxă, iar viitorul soț este maghiar, de religie reformata. Vrem să facem nunta în Biserica Ortodoxă, cu nași ortodocși. Va fi posibil acest lucru, va accepta preotul să ne cunune ortodox în condițiile în care soțul rămâne în religia lui?

Mulțumesc!

pr Andrei Atudori a răspuns:
30 Decembrie 2013

Doamne ajută!

Căsătoriile mixte au un statut special în Biserica Ortodoxă Română și trebuie tratate cu maximă seriozitate și atenție. Ele sunt permise în mod excepţional, prin iconomie, numai cu dispensa prealabilă a episcopului ortodox şi cu promisiunea de a se educa şi boteza copiii în credinţa ortodoxă, precum și cu aceea a trecerii soțului eterodox la ortodoxie.

De asemenea, este obligatoriu ca Taina Sfintei Cununii să fie săvârșită de un preot ortodox, iar nașii să fie și ei ortodocși.

Prin urmare, vă recomand să vă adresați Centrului Eparhial al Episcopiei/ Arhiepiscopiei din care faceți parte, pentru a vă interesa de demersurile pe care trebuie să le faceți în vederea obținerii acelei dispense absolut necesare.

Pe lângă toate acestea, veți avea nevoie de multă rugăciune și o legătură foarte strânsă cu un duhovnic și va trebui să nu uitați de angajamentul de a vă educa copiii în credința ortodoxă.

Pr. Andrei

Stefan Constantin a răspuns:
25 Iunie 2016

Buna ziua! Am si eu o rugaminte! Eu religie ortodoxa iar prietena mea este maghiara de religie reformat! Am dori sa facem nunta anul viitor cu nasi ortodoxi in biserica ortodoxa! Este posibil acest lucru? Va multumesc anticipat

pr Andrei Atudori a răspuns:
27 Iunie 2016

Doamne ajută!

Răspunsul de mai sus este la fel de valabil și pentru voi!

Adresați-vă Episopiei/ Arhiepiscopiei de care tu aparții și de acolo vei primi răspunsul cel mai potrivit.

pr. Andrei

Cristi a răspuns:
21 Iulie 2016

Buna ziua, am o întrebare in legătura cu, cununia religioasă a sorei mele. Viitorul cumnat este de religie reformata, dacă trece la ortodoxi dar nașii lui sunt reformați si ai sorei mele nasa este ortodoxa si nasul creștin după evanghelie, se pot cununa in Biserica Otodoxa?

pr Andrei Atudori a răspuns:
18 August 2016

Doamne ajută!

Nașii de cununie trebuie să fie ortodocși. Este o situație complicată, care trebuie analizată cu mare atenție. Sora dumneavoastră să meargă să se spovedească și să se sfătuiască cu duhovnicul ei. Sper că are unul! Trecerea viitorului cumnat la ortodoxie trebuie făcută conform rânduielilor bisericești.

Cu doriri de bine,

pr. Andrei

Claudiu a răspuns:
3 Aprilie 2018

Buna ziua. As avea o intrebare legat de cunuia religioas. Eu si viitoarea mea nevasta suntem ortodocsi, iar nasii urmeaza sa se casatoreasca si ei ...el este ortodox si ea este reformata. Cununia religioasa ei o vor face la reformati. Pot sa ne fie nasi in biserica brtodoxa? Multumesc

pr Andrei Atudori a răspuns:
4 Aprilie 2018

Doamne ajută!

Câtă vreme nu vor fi cununați în Biserica Ortodoxă, NU vă pot fi nași de cununie.

Fiind un lucru foarte serios, vă îndemn să îl analizați și să decideți cu mare chibzuință. Nașii de cununie trebuie să fie ortodocși cununați în Biserica Ortodoxă.

Dumnezeu să vă lumineze și să vă ajute să vă găsiți nașii cei mai buni pentru voi!

pr. Andrei

Adaugă comentariul tău

Citește alte articole despre: casatorie mixta

De la același autor

Ultimele din categorie

Bloc Social Icons