Vreau să fiu schimnic

Întreabă preotul

Vreau să fiu schimnic

Lucian
întreabă:

Vreau să mă călugăresc, să fiu schimnic şi să duc viaţă de sine pustnicească, ca Sfinţii Părinţi, vă rog să mă îndrumaţi.

16 Martie 2013
Primul pas pentru o astfel de viaţă de sine este intrarea în monahism, într-o mănăstire, acolo unde veţi învăţa smerenia, ascultarea, castitatea, sărăcia de bună voie şi rugăciunea. După ce veţi fi monah şi veţi învăţa toate acestea, sub îndrumarea duhovnicului, puteţi să optaţi pentru viaţa de sine, şi apoi pentru Schima cea mare, viaţă de schimonah înseamnă singurătate cu Dumnezeu, rugăciune neîncetată, doar 7 cuvinte pe zi şi numai necesare, smerenie şi post necontenit. Schimonahul trebuie să treacă prin viaţa monahală comunitară pentru a se instrui în viaţa de smerenie şi asceză. Mergeţi la un duhovnic bun, care să vă spună care sunt paşii pentru ruperea de toate cele ale lumii şi intrarea în comunitatea monahală. Pr. Ioan Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: