Dacă cineva cade, de exmplu, în păcatul adulterului, oricât de bogat ar fi, chiar dacă n-ar fi nimeni care să-l învinovățească, nu poate scăpa de părerile de rău. Plăcerea lui a fost trecătoare, dar durerea sa va fi veșnică. De pretutindeni îl înconjoară temeri și bănuieli. Îi e frică de ulițele strâmte, este bănuitor cu slujitorii lui, tremură chiar și de umbra sa, se cutremură de tulburare ca nu cumva păcatul lui să se facă cunoscut soției înșelate. Oriunde s-ar duce, poartă cu el, ca pe un osânditor necruțător, conștiința. Se îneacă în cugetele de vinovăție, nu mai poate respira. În pat și la masă, la piața și acasă, zi și noapte, chiar și în visele lui, păcatul pe care l-a făcut stă în fața ochilor lui. Trăiește viața lui Cain, suspinând și tremurând, la fel ca acela. Poartă în el un foc, fără ca cineva să știe asta.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 53-54)