Firește, noi, monahii, plecăm din lume și lăsăm cunoscuți și rude ca să intrăm în marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor, însă, li se cere să aibă relații cu cunoscuți și rude care trăiesc duhovnicește, ca să se folosească.

Creștinul care se nevoiește în lume, se folosește atunci când are legături cu oame­nii duhovnicești. Oricât de duhovnicește ar trăi cineva, are nevoie, mai ales în vremea în care trăim, de priete­nia cea bună. Contactul cu oamenii duhovnicești ajută mult, mai mult decât studiul duhovnicesc, deoarece această bucurie a legăturii duhovnicești îi dă o mare dorință de a se nevoi duhovnicește. Chiar și la lucru, într-o slujbă obștească etc, este bine ca oamenii duhovnicești să se cunoască între ei ca să se întrajutoreze. Se poate, să presupunem, să apară o problemă între colegi, să trebuiască să se sprijine reciproc, dar unul să șovăie să vorbească celuilalt, dacă nu se cunosc.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 128-129)