Minune se numește evenimentul, lucrarea, puterea care depășește logica și este dincolo de puterile și lucrările văzute, naturale. De exemplu: vindecarea orbului din naștere (Matei 9, 27; 12, 22; 20, 30; Ioan 9, 9), vindecarea leproșilor (Matei 8, 1-4; Luca 17, 12-19), vindecarea paraliticilor, care s-au sculat și au alergat ținându-se pe picioarele lor (Marcu 2, 1-12; Ioan 5, 5-15), vindecarea muților și a demonizaților (Marcu 7, 32-37), învierea din morți a lui Lazăr (Ioan 11, 1-44) și altele.

Toată această mulțime de întâmplări, dar și alte evenimente supranaturale sunt minunile pe care le-a lucrat Hristos ca Dumnezeu Atotputernic. „Acolo unde Dumnezeu voiește, se biruiește rânduiala firii.” Acolo unde voiește și judecă Dumnezeu, se răstoarnă și legile firești. Repet, aceasta constituie fundamentul și principiul dumnezeirii. Hristos a făcut legile naturale, pe care le și ridică atunci când este nevoie. Aici însă trebuie să cugetăm mai adânc. Pentru ca să înțelegem minunea ca eveniment uimitor al dumnezeirii, trebuie să clarificăm că nimic nu are loc la întâmplare în creație, în natură. Nu există nicio dovadă științifică că celula, imboldul vieții apare la întâmplare, nici uimitorul nucleu al atomului, nici mișcările calculate, nici sinteza sa armonică, nimic din toate acestea nu sunt rodul hazardului. Prin urmare, toate cele care alcătuiesc universul, ca și puterile care îl conservă, sunt toate create cu deplină înțelepciune.

O mișcare greșită, ne spune știința, poate să distrugă întreaga creație. De altfel, de la facerea lumii până acum nu s-a întâmplat nimic haotic, fără rânduială, ca să distrugă structura, rotația și armonia universului. De aceea astronomi și astrofizicieni de renume au mărturisit de-a lungul veacurilor că „cercetând universul, L-am atins pe Dumnezeu”. Prin urmare, este evident faptul că creația universului presupune o putere superioară supranaturală, care l-a creat și-i poartă de grijă. Bineînțeles că Puterea aceasta nu poate fi percepută „logic”, cu mijloacele științifice omenești. Este puterea care depășește limitele omenești, forța superioară care creează ceea ce vrea, așa cum vrea și când vrea. Așadar, este de la sine înțeles aici, că trăim o continuă minune nemărginită. Și în concluzie, minunea aceasta cu toate aspectele ei, care constituie „documente” pentru fiecare cugetător serios, se datorează Creatorului Dumnezeu.

(Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumenița, 2007, pp. 97-98)