Despre Sfânta Cuvioasă Parascheva eu nu ştiam nimic. Întrucât suntem greci şi trăim în Grecia, aflasem numai despre Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi.

Susţineam pentru a doua oară examenul de bacalaureat şi de la atâta învăţat obosisem foarte mult. Ajunsesem să-mi zic că nu merită să trăieşti, că nu există Dumnezeu şi mă gândeam să-mi pun capăt zilelor. Multe feluri de gânduri îmi treceau prin minte, toate oricum ar fi fost, dar nu pozitive.

Într-o seară, am renunţat cu totul la ideea de Dumnezeu, de exis­tenţă a lui Dumnezeu şi, plângând, ziceam: „Nu cred în Dumnezeu, nu cred că El există”. Aşa plângând am adormit, total deznădăjduită şi cu gândul ca a doua zi să fac ceea ce deja mi se fixase în cap: fie să le las pe toate baltă, fie să-mi pun capăt zilelor.

În acea noapte, însă, am văzut ceva în vis, care mi-a rămas întipărit în minte. A doua zi, când m-am trezit, am alergat râzând la mama mea. Îmi amintesc de faptul că râsul meu era ceva cu totul deosebit, ca şi expresia feţei mele. Dacă înainte de culcare eram sălbatică, distrusă de învăţatul pentru bacalaureat, a doua zi eram cu totul liniştită şi bucuroasă. Deci, am trezit-o pe mama foarte devreme şi i-am zis: „Mamă, există o Cuvioasă Parascheva?”, iar mama mi-a răspuns: „Nu, numai Muceniţa Paraschevi, nu am auzit nimic despre Cuvioasa Parascheva. Am început să căutăm icoane și sinaxare, pentru a vedea dacă Sfânta Parascheva există.

Între timp, i-am povestit mamei visul meu:

Mă aflam într-o cameră mică, o chilie de maică, în care existau un pat călugăresc din lemn, fără saltea, şi o icoană. Locul era întunecat. Am intrat, deci, şi am văzut icoana înfățișând un chip de sfântă. M-am închinat la ea şi am mers să o sărut. Toate acestea în vis. Când am sărutat icoana, chipul a zâmbit. În acea clipă a ieşit din icoană o tânără. Era îmbrăcată în negru, cu o năframă pe cap. Nu ştiu, de fapt, dacă era o năframă sau părul ei, care semăna cu năframa. Era nemaipomenit de frumoasă, foarte tânără, de o frumuseţe inimaginabilă. Mi-a spus: „Stai aici, ca să vorbim!”. Ne-am aşezat. Ziceai că mă cunoaşte, că este o cunoscută de-a mea, nu ştiu, sora mea... Ne-am aşezat pe acea scândură şi a început să-mi vor­bească. M-a întrebat dacă vreau să devin maică. I-am răspuns:

‒ Eu, maică?! Eu am vrut să mă sinucid!

Am început să le enumăr pe toate.

‒ Eu să mă fac maică?! Nu, zic, nu vreau.

‒ De ce? Du-te la o mănăstire, mi-a răspuns.

I-am zis:

‒ Merg la stareţa noastră, în Panorama.

‒ Nu, să nu mergi acolo, du-te undeva mai departe.

‒ De ce? Această stareţă şi mănăstirea îmi sunt foarte dragi.

‒ Vreau să mergi undeva, mai departe, şi să rămâi timp de trei zile, mi-a spus.

Îmi amintesc că era aşezată şi mă încuraja. Eram alături una de alta, îmi dădea curaj şi îmi vorbea încontinuu. Lucrul pe care mi-l amintesc cel mai clar este această între­bare pe care mi-a adresat-o în mod repetat:

‒ Vrei să faci maică?

‒ Ca tine?

‒ Da, mi-a zis, ca mine.

‒ Nu, nu...

‒ Hai, du-te trei zile undeva, departe.

Acestea mi le amintesc. Nu am reţinut nimic altceva, dar îmi vorbea, îmi vorbea fără încetare. Îmi spunea multe. La sfârşit, a reintrat în icoană, după cum a şi ieşit. S-a ridicat şi a intrat în icoană. Am sărutat-o şi asta a fost. Acesta a fost tot visul. De atunci, viaţa mea s-a schimbat, adică mi-a dat atâta forţă, atâta credinţă...!

M-am ridicat şi l-am sunat pe duhovnicul meu şi l-am rugat să-mi vorbească despre Sfânta Parascheva. Nu ştia nimic despre ea. Am început să citim prin sinaxare, să o căutăm şi, în cele din urmă, am aflat că există o biserică a ei în Kalikratia. Am mers acolo cu toţii, cu Teodor, cu sora mea. Am găsit biserica. Când am ajuns acolo, parcă ne aşteptau. Preotul de acolo, din Kalikratia, imediat ce ne-a văzut, a venit să ne ofere cărţi. O primire de spuneai că mă cunosc. Nu mă ştiau. Aşa, simplu, mi-au dat cărţi: „Veniţi, să aflaţi despre Cuvioasa!”. Aşa am început să aflu despre ea. Apoi, am aflat că este cunoscută şi în Nea Epi­vata. Şi acolo, la fel, cu părintele. Există o icoana în Sfântul Altar care seamănă foarte mult cu cea pe care am văzut-o eu. O iubesc foarte mult. Şi acum merg în continuare acolo.

Ce este mai impresionant în toată istoria asta, dincolo de cele amintite, care au constituit o minune pentru mine, a fost faptul para­doxal că, atunci când am mers la Iaşi, am auzit despre o întâmplare, care de fapt era a mea. Era vorba despre o tânără de 24 de ani căreia în timpul examenului de bacalaureat Sfânta Parascheva i-a dictat rezolvarea tuturor subiectelor de examen. Aceasta era viaţa mea. Atunci când am susţinut bacalaureatul la prima materie, toţi mi-au spus că nu am scris bine. Disperată, m-am aruncat pe pat, am început să plâng şi am zis: „Nu mai pot continua, nu mă mai interesează, gata...”. În cele din urmă, a doua zi, am mers la piept cu cartea Sfintei Parascheva, care are şi icoana ei, şi am aşezat-o lângă mine. Din cauza plânsului şi stresului de la examen, mintea mi se încețoșase, dar am început să o privesc pe Sfânta şi ea îmi vorbea. Când am ieşit afară, am zis că nu am scris nimic, pentru că, într-adevăr, nu puteam gândi, iar mintea mea nu era destul de clară pentru a mă con­centra, dar Sfânta, în interiorul meu, îmi dictase fiecare cuvânt, inclusiv pe cele mai elementare: „și”, „cu”... Aşa s-au format paragrafele. La afișarea rezultatelor, am văzut că scrisesem foarte bine şi aşa am trecut.

O am permanent drept ajutor pe Sfânta Parascheva, adică în memoria mea imaginea ei se păstrează foarte pregnant. I-am făcut și o promisiune: „Sfânta mea, într-o zi voi veni să te văd!”. Amânam mereu, voi merge anul acesta... voi merge la anul, și tot așa, dar apărea ceva și nu se mai putea. Stabileam cu prietenii mei să mer­gem, vom merge, vom merge... În cele din urmă, nu se întâmpla.

Însă la un moment dat, nu am mai re­zistat. Trebuia să merg! Am întreb printre prieteni și cunoscuți cine ar putea să mă însoţească. Nimeni nu putea. În cele din urmă, prietena mea, Antonia, mi-a zis da imediat. Nu aveam nici paşapoarte, nici vize, nimic. Nu cunoşteam pe nimeni. În două zile s-au rezolvat toate. Aveam doar telefonul unui părinte de la Catedrala din Iaşi, pe care îl primisem de la o cunoştinţă. Nici nu am înţeles cum în două zile am şi ajuns. A fost de necrezut! 

Odată ajunse acolo, am avut parte şi de o primire frumoasă. Şi acest lucru a fost incredibil. Adică, să mergem astfel şi să fim primite cu atâta dragoste, a fost tot un dar de la Sfânta Parascheva. Fără să ne cunoască nimeni, am primit atâta dragoste şi ni s-au deschis toate drumurile. Dacă nu era ajutorul părintelui de la Catedrală, nu am fi putut să ne închinăm, întrucât aşteptau la rând mii de oameni. Ne-ar fi trebuit o săptămână pentru a ajunge să ne închinăm. Nu am fi avut timpul necesar. Era nevoie de cineva să ne ajute. Aşa am ajuns acolo şi ne-am închinat la Cuvioasa. Când am atins-o, nu-mi venea să cred... Am simţit că este a mea. Dar cred că vorbesc cu mândrie. Nu este a mea, ci este fiica lui Hristos, iar eu m-am învrednicit să o ating. A fost o minune. Totul a fost o minune. Slavă lui Dumnezeu! Lui I-a fost milă de mine, care ajunsesem la o asemenea cădere, şi a trimis-o pe fiica Sa pentru a mă întări. (Evanghelia Drugala, Tesalonic)

(extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, pp. 151-155)