Un copil răzvrătit a plecat în Germania. Acolo l-au închis într-un centru de reabilitare, deoa­rece s-a încurcat cu droguri etc. Nu fusese ajutat de nicăieri. Acolo cineva i-a dat o Evanghelie. A citit-o şi s-a schimbat imediat. „Mă duc în Grecia", a spus, „acolo este Ortodoxia". S-a întors în satul său, iar rudele l-au sfătuit să se însoare. S-a însurat, a dobândit şi un copil. Citea Evanghelia, mergea la biserică, res­pecta zilele sfinte. Ceilalţi care îl vedeau trăind aşa spuneau: „Acesta, de vreme ce citeşte Evanghelia, în­seamnă că suferă, a înnebunit!". După puţin timp l-a părăsit şi femeia lui, luând cu ea şi copilul. După ce a plecat femeia sa, acela a părăsit şi el tot ce avea în sat, ogoare, tractor etc. şi s-a dus prin peşteri unde se pustnicea. Însă un duhovnic i-a spus: „Trebuie să-ţi găseşti femeia, să vă înţelegeţi şi după aceea să ho­tărăşti ce vei face". A pornit spre Tesalonic, ca să-şi afle femeia. Credea că, deoarece i-a spus duhovnicul, i-o va descoperi Hristos. În Tesalonic, Hristos nu i-a descoperit pe femeia sa. Între timp a aflat nişte ger­mani, pe care i-a catehizat. Unul dintre ei chiar s-a botezat. Aceştia i-au plătit biletul, iar el s-a dus în Atena, însă nici acolo n-a aflat-o. Aceia i-au plătit ia­răşi biletul şi s-a dus în Creta. Acolo a găsit ceva de lucru şi s-a dus la un duhovnic, care, de îndată ce a auzit problema lui, i-a spus: „Nu cumva femeia şi copilul tău sunt aşa şi aşa? Aici undeva lucrează o femeie. Nu are mult timp de când a venit". Şi i-a descris cum arăta acea femeie. „Ea trebuie să fie", a spus el. Atunci duhovnicul a înştiinţat-o, iar aceea, atunci când l-a văzut, a rămas uimită. „M-ai aflat cu ajutorul vrăjilor", i-a spus. „Eşti vrăjitor!". Şi a plecat mai înainte de a apuca să-i vorbească. A pierdut-o iarăşi.

A aflat apoi despre mine şi a venit la Colibă. A bătut o dată şi aştepta. S-a dat într-o parte şi, până să deschid, a început să facă metanii. Purta nişte haine vechi. Mi-a povestit totul. Aveam câteva smochine uscate şi i-am dat. „Vrei smochine?", l-am întrebat. „Nu am dinţi", mi-a răspuns. „Nici eu nu am", îi răspund. „Pe Sfinţia Ta te doare?" mă întreabă din nou. „Pe mine mă doa­re, dar dinlăuntrul durerii iese bucuria lui Hristos", îmi spune. „Vrei vreo flanea?" îl întreb. „Am două", îmi răspunde. „Dacă se va încălzi timpul, una am s-o dau". „Ascultă", îi spun, „până se vor lămuri lucrurile şi te vei înţelege cu femeia ta, să ai grijă de sănătatea ta, pentru că ai răspundere şi pentru copil". Ce lepă­dare de sine! Ce credinţă! Nu avea nici 27 de ani. Să fi cunoscut acesta viaţa monahală! Era cu desăvârşire neştiutor, dar avea intenţie bună şi de aceea Dumne­zeu l-a ajutat şi a sporit mult duhovniceşte.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 44-45)