Copiii - chipuri de lumină cultivate prin credinţă şi iubire

Cuvântul ierarhului

Copiii - chipuri de lumină cultivate prin credinţă şi iubire

An de an, ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae ne adună laolaltă: părinți și copii, profesori și elevi, clerici și credincioși mireni, într-o adevărată sărbătoare a bucuriei. Este deopotrivă o bucurie spirituală și o delectare artistică, pornită din împlinirea unei vechi tradiții a dărniciei.

Chipul blând al ierarhului din Mira Lichiei, despre care ne dau mărturie vechile noastre scrieri și cântări bisericești, își revarsă asupra noastră bunătatea și compasiunea, izvorâte din iubire smerită și milostivă. Astfel, încă din această seară, se deschide, în mod tradițional la români, o perioadă a dăruirii de sine, prin fapte de milostenie, care începe cu venirea primului „moș” bun – Sfântul Nicolae, se continuă cu intonarea colindelor, care vestesc Nașterea lui Mesia, și se desăvârșește cu lucrarea milostivă a celuilalt „moș”, Crăciun, simbol al iubirii Tatălui Ceresc Care ni-L trimite pe Fiul Său în dar, pentru mântuirea lumii întregi.

Ce au în comun aceste revărsări ale iubirii noastre creştine, prin fapte ale milosteniei sufletești și trupești, cu ocazia sărbătorilor din luna decembrie? Potrivit tradiției creștine în general, și ortodoxiei românești în special, prezentarea copiilor în fața celor doi „moși” buni, Moş Nicolae și Moş Crăciun, dar și a colindătorilor în fața gazdelor, se constituie într-un adevărat prilej de mărturisire a credinței, exprimată prin versuri, cântare și artă dramatică, roade ale unei laborioase pregătiri a copiilor şi tinerilor. Biserica, familia și școala creează cadrul necesar pentru această pregătire și își unesc astfel eforturile pentru a oferi copiilor şi tinerilor reperele permanente ale cultivării valorilor tradiționale. Acestea nu pot fi transmise fără o concretă implicare în desfășurarea procesului educațional, care presupune formarea tinerei generații în spiritul valorilor inspirate de credinţa şi tradiţia vie a poporului român.

Înțelegând importanța vitală a acestui deziderat, într-o lume marcată de secularism și confuzie spirituală, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a așezat, în anul acesta – 2016, pe primul plan al preocupărilor pastoral-misionare din eparhii, mănăstiri și parohii, educaţia tineretului creştin. Considerăm că este esențial să se insufle şi tinerilor de astăzi starea de echilibru și normalitate proprie formării intelectuale, spirituale şi morale a generațiilor de români, care au scris istoria neamului nostru și ne-au transmis moștenirea credinței creştine, a limbii române şi a unităţii naţionale.

Am văzut în această seară că, prin conlucrarea dintre parohii și unități de învățământ, întreg efortul de formare sufletească a copiilor și tinerilor ne transmite în chip minunat raze de speranță pentru viitor. Colindătorii de astăzi, dimpreună cu micii interpreți de scenete religioase, vor deveni mâine actori responsabili ai vieții sociale, implicați în marea lucrare a lui Dumnezeu de realizare a binelui în lume, prin fapte ale iubirii creștine. Astfel, educaţia religioasă îşi dovedește valența sa primordial formativă, modelând caracterele în sensul cultivării comuniunii şi solidarităţii, hărniciei şi dărniciei, bucuriei şi demnităţii umane.

Copiii prezenți în seara aceasta pe scena Aulei Magna a Palatului Patriarhiei ne-au transpus în starea de bucurie sufletească a sărbătorilor noastre dragi. În speranța primirii darurilor şi aprecierilor noastre, ei s-au pregătit asiduu, cu destulă vreme înainte, învățând colinde, poezii și scenete religioase, pe care ni le oferă, la rândul lor, ca daruri spirituale. Înaintând în lumina cunoașterii lui Dumnezeu, prin educaţia creştină, devin ei înşişi făclii luminoase ale vieții duhovnicești, pilde vii și mărturisitori adevărați ai Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos pentru toţi oamenii.

Îi felicităm, așadar, pe toți elevii participanți la cea de-a opta ediție a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, împreună cu părinții și dascălii lor. Apreciem în mod deosebit lucrarea de parteneriat educațional dintre unitățile de învățământ și unităţile de cult ortodoxe, mulțumind pentru implicare în mod deosebit directorilor de școli și preoților parohi. Exprimăm, de asemenea, recunoștința noastră Inspectoratului Școlar al Municipiului București, partener constant al Arhiepiscopiei Bucureștilor în diverse programe educaționale. Mulțumim, totodată, Părinților Protoierei, asistenților sociali ai celor șase Protoierii din București, dar și reprezentanților Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul al Centrului eparhial, precum şi colaboratorilor din cadrul Centrului de Voluntariat al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Vă dorim tuturor să continuaţi mai departe calea postului Crăciunului cu bucuria sufletească a întâlnirii cu Hristos Cel născut în peştera Betleemului pentru mântuirea noastră, urmând pilda Sfântului Ierarh Nicolae în săvârșirea faptelor iubirii milostive față de toți semenii noștri aflați în suferință și întristare, în sărăcie și singurătate. Astfel, să ajungem la strălucitul praznic al Nașterii Domnului cu sănătate, pace și bucurie, întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

 † DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la ediţia a opta a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, organizat de Sectorul învățământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei, luni, 05 decembrie 2016.)

Sursa: basilica.ro