Într-o zi din toamna trecută, când s-a întors de la plimbare, Cristina a găsit pe masă un coşuleț cu struguri. Aceştia erau copţi, aveau o culoare galben strălucitoare şi erau aşezaţi în coşuleţ pe frunze de viță.

- De unde sunt, mamă, aceşti struguri așa de frumoşi şi timpurii şi pentru cine sunt aduşi?

- Pentru tine. Prietena ta, Maria, ţi i-a trimis pentru că sunt cei dintâi struguri care s-au copt în via lor.

- Vai, cât este de bună la suflet Maria şi ce bine îmi pare că nu m-a uitat! Abia aştept să mă întâlnesc cu ea, pentru că vreau să-i mulţumesc din toata inima.

Atunci mama i-a zis Cristinei:

- Sunt tare bucuroasă că te văd atât de recunos­cătoare. Dar să ştii că este ceva care mă mâhneşte.

De când ai cules cele dintâi dude şi până la primirea acestor struguri, pomii din grădina noastră ne-au dat o mulţime de fructe. Cu toate acestea, am băgat de seamă că niciodată nu te-ai gândit să dăruieşti din ele şi fetiţei orfane care locuieşte alături de noi, la mătuşa sa. Oare fructele pomilor noştri nu sunt şi ele un dar al bunătăţii lui Dumnezeu? El a avut grijă de noi aşa precum un tată bun poartă de grijă copiilor săi. Aşa cum El a avut grijă de noi, tot aşa şi noi trebuie să ne îngrijim de copiii care nu au părinţi sau sunt sărmani şi nu au posibilităţi. În acest fel ne putem arăta recunoştinţa pentru tot binele pe care El ni-l dăruieşte. De acum înainte să nu mai uiţi să împărtăşeşti şi altora din darurile pe care ni le va mai da Cerescul Părinte.

Cel ce păstrează numai pentru sine Darul care de la Dumnezeu îi vine, nu ştie să îi fie recunoscător Preasfântului nostru Binefăcător.

(În căutarea bucuriei, Ed. Sophia, București, 2009, p. 14)