La hotarul dintre anii 1999 și 2000, în sânul unui pelerinaj, m-am aflat la Betleem, solicitat să rostesc o mărturie, vestind Praznicul Nașterii Iubirii lui Dumnezeu în lume. După cuviinciosul și smeritul meu mesaj, luând cina într-un restaurant palestinian din Betleem, privesc pe unul dintre pereții localului și văd pictată această imagine: un cort în chipul unei case. Pe pragul ușii lui, o femeie cu un copilaș de mână. De-a lungul cortului, la marginea lui, o altă femeie, tot cu un copil de mână. Cele două femei căutau una către alta. Fețele și privirile lor exprimau fiecare taina, tâlcul, dorul ei. Am înțeles: erau Sara și Agar. Precum se știe, Sara, soția lui Avraam, neavând copii, după o veche datină a îngăduit soțului ei să aibă copil cu slujnica Agar; și așa s-a născut Ismael. Agar, născând copil stăpânului ei, a început a o disprețui pe Sara. Dumnezeu a dăruit lui Avraam, însă, și prin Sara un copil – pe Isaac. Acum, învrăjbindu-se și mamele, și fiii, Agar a plecat cu fiul ei (Facerea 21, 9-14); și durerea despărțirii a rămas. O priveam în imaginea zugrăvită în acel loc… Duhovnicește mă rugam: Doamne, Tu ai zis: Avraam a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56). Doamne, Tatăl Ceresc Te-a trimis pe Tine, Fiul Său, Care ai luat și chipul jertfei lui Isaac, pe care Avraam vroia să-l sacrifice; ai luat și chipul lui Ismael: Dumnezeu fiind, Te-ai smerit, chip de rob luând (Filipeni 2, 6-7).

Doamne, în Tine se pot împăca și Sara și Agar, și Isaac și Ismael, și toate neamurile, toți oamenii din lume. În Tine, Dumnezeu și om, în omenescul din Tine, desăvârșit fiind, văd dumnezeierea; în dumnezeiescul din Tine văd pe omul adevărat: omul-iubire. Nu doar un om, oricare ar fi, născut, asemenea nouă, în păcat – întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea (Psalmul 50, 6) – și deci supus trecerii, schimbării, spaimei, și sfârșind în moarte, ne poate salva și mântui. Numai Pruncul divin, cum Îl contemplăm în ieslea Betleemului, și sfârșind nu în moarte, ci în Înviere și Viață, poate salva și mântui lumea. Numai prin Iisus Hristos vedem în toți oamenii Chipul lui Dumnezeu. El este izbăvirea noastră. De aceea un convertit ca Newman putea spune: „Crăciunul înseamnă moartea deznădejdilor noastre”, moartea morții, prin iubire divină.

(10 predici de Părintele Galeriu, la 10 ani de la mutarea sa la Cer, ediție îngrijită de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinței, București, 2013, pp. 128-129)