Creația vorbește despre frumusețea Creatorului
Toate acestea sunt un miracol, o minune e existența noastră, un miracol în fața căruia mă închin și mă cutremur și mă desfăt văzând toată creația lui Dumnezeu.
Nimic nu e mai frumos și mai bogat decât pământul; iei un pumn de pământ, în același pământ pui sămânța de fasole, porumb, grâu, sămânță pentru toate florile, pentru toate miresmele. Într-un pumn de pământ, același pământ. Și tot din pământul acesta izvorăsc toate parfumurile florilor, toate culorile florilor… nu-i un miracol?
Pământul acesta este creația primară a lui Dumnezeu, minunea minunilor pe care a creat-o Dumnezeu: pământul. Și pământul acesta și-a păstrat calitatea și acum.
Toate acestea sunt un miracol, o minune e existența noastră, un miracol în fața căruia mă închin și mă cutremur și mă desfăt văzând toată creația lui Dumnezeu, care grăiește și care îmi vorbește și care apare în diferite forme: în chipuri de oameni, în chip de animale, în chip de flori, dar toate din același pământ pe care Dumnezeu l-a creat.
(Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Convorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, pp. 45-46)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro