În credinţa catolică, ce pretinde că are adevărul şi infailibilitatea, au apărut nepotriviri şi abateri de la adevăr strigătoare la cer: mirenilor nu li se dă preacuratul Sânge al lui Hristos, căci se socoate că nu trag nici un folos primindu-l şi pe acesta; în locul primatului lui Hristos e propovăduit prosteşte papa ca locţiitor al Lui, şi Hristos este cu totul lăsat în umbră; Proscomidia în liturghie au desfiinţat-o, în locul pâinii dospite dau azime spre arătarea vrajbei lor catolice faţă de Ortodoxie, care e credincioasă poruncilor Mântuitorului; mirenilor nu le îngăduie să citească Biblia şi Evanghelia, de teamă că mirenii îi vor vădi de eretici pe papa şi pe episcopii lui; recunosc aşa-zisele „merite suprarogatorii" ale sfinţilor, pe care papa poate pasămite să le transfere catolicilor săraci în fapte bune; cred pe nedrept în purgatoriu, care nu este recunoscut de Biserica Universală. Cât priveşte faptul că protestantismul este neîndestulător pentru mântuire şi mincinos, nici nu merită să mai pierdem timpul vorbind: în el totul este strâmbat, toată rânduiala credinţei şi a slujirii lui Dumnezeu. Ce să mai zicem de mahomedanism, de iudaism şi de păgânism? Acestea nu-s credinţe, ci superstiţii, nu adevăr, ci minciună satanică pierzătoare. O, cât suntem de datori noi, ortodocşii, să preţuim credinţa noastră şi să trăim fără abatere după dreptarul ei şi să ne mântuim, primind sfârşitul credinţei — mântuirea sufletelor (I Pt. 1, 9), după cuvântul apostolului Petru.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 56)