Sfântul Apostol Pavel zice într-un loc despre noi că suntem – că trebuie să fim – „casa Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19). Această casă trebuie să aibă două uși: credința și dragostea. Credința este ușa ce se deschide spre Dumnezeu și ne face legătură cu Dumnezeu, iar dragostea este ușa ce se deschide spre aproapele, spre iubirea aproapelui nostru. Aceste două uși trebuie să fie totdeauna deschise: prin una să primim, prin cealaltă să dăm.

Viața credinciosului trebuie să fie în asemănarea unui canal cu două guri. Printr-o gură a canalului curge în noi darul și puterea cerului de sus, iar prin cealaltă gură trebuie să se scurgă acest dar spre aproapele nostru, spre iubirea și mântuirea lui. În acest înțeles zicea Mântuitorul despre omul credincios că „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (Ioan 7, 38).

Gurile acestui canal trebuie să fie totdeauna deschise și totdeauna în plină curgere, adică pe o parte să tragem mereu dar și putere cerească, iar pe alta să slobozim acest dar în slujba lui Dumnezeu, spre mântuirea aproapelui.

(Preotul Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 78)