Credința prin fapte se dovedește

Cuvinte duhovnicești

Credința prin fapte se dovedește

Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește. Faptele lucrează, la rândul lor, asupra credinței și o întăresc.

„Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are? Oare această credință poate să-l mântuiască?

Drumul către credință este pocăința. Ce spun oamenii care se pocăiesc? „Am păcătuit, n-am să mai fac. Nu voi mai păcătui, deci voi trăi potrivit poruncilor.” Întrucât pocăința nu încetează odată cu primirea credinței, ci, împreunându-se cu ea, rămâne până la sfârșit, reiese că și hotărârea aceasta – de a trăi potrivit poruncilor – rămâne în vigoare și după primirea credinței.

De aceea, credinciosului, dacă a venit la credință pe calea cea dreaptă – pe calea pocăinței, adică este un râvnitor al plinirii poruncilor sau săvârșitor al faptelor bune –, credința îi dă cel mai puternic imbold spre a face aceasta; tot credința îi dă și puterile harice trebuincioase, prin Sfintele Taine. Într-acest chip, credința ajută faptelor, iar faptele fac credința desăvârșită: căci, până când omul nu împlinește lucrul în care a crezut, credința nu este credință adevărată.

Credința se vădește numai în fapte, și nu numai se vădește, ci se și întărește. Faptele lucrează, la rândul lor, asupra credinței și o întăresc.

(Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 11-12)