Vindecarea femeii gârbove de 18 ani este una dintre minunile Domnului Iisus Hristos, săvârșită în zi de sâmbătă, în sinagogă. Pericopa este relatată de Sfântul Evanghelist Luca în capitolul 13, versetele 10-17, și se citește în cadrul Sfintei Liturghii din duminica a 27-a după Rusalii.

Din punct de vedere trupesc, femeia din Evanghelie nu era într-o situație prea bună: suferea de 18 ani, nu se putea îndrepta deloc și avea un „duh de neputință”, adică o suferință profundă. Cu toate acestea, venea la sinagogă și se ruga, ceea ce arată faptul că nu și-a pierdut credința și nădejdea în Dumnezeu.

Mântuitorul Hristos o vede, o cheamă și îi spune: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta!”. Apoi Își pune mâinile asupra ei, iar ea s-a îndreptat îndată și a început să-L slăvească pe Dumnezeu. Conducătorul sinagogii s-a supărat pentru că minunea a fost făcută în zi de sâmbătă și i-a mustrat pe oameni, nu direct pe Hristos. Însă Fiul lui Dumnezeu îi oferă o „replică” pe măsură, în urma căreia toți potrivnicii Lui s-au rușinat, răspunzând că și animalele sunt dezlegate în zi de sâmbătă pentru a fi adăpate, cu atât mai mult această „fiică a lui Avraam” care merita să fie eliberată de suferința ei.

Cel puțin trei învățături principale se pot desprinde din această pericopă evanghelică.

În primul rând, este vorba despre compasiunea Mântuitorului, care vede suferința și intervine fără să aștepte rugăminți. Hristos nu privește suferința de sus, ci trăiește în mijlocul ei, ca Unul care știe durerea omului. Așa ne spune și profetul Isaia: „a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” (Isaia 53). Compasiunea Fiului lui Dumnezeu nu este una sentimentală, ci activă, adică produce vindecare, îndreptare și ridicare. Pentru fiecare dintre noi, suferința nu trebuie să fie un zid, ci o poartă spre schimbare și înnoire duhovnicească.

În al doilea rând, este despre dreptul la vindecare. Femeia este numită „fiică a lui Avraam”, arătând demnitatea ei în comunitate și în fața lui Dumnezeu. În tradiția iudaică a vremii, expresia consacrată era „fiul lui Avraam”, nu „fiica”. Folosirea termenului la feminin este neobișnuită, dar prin aceasta Iisus arată o demnitate spirituală egală și o participare deplină în comunitatea credinței. Trecând de această „barieră”, femeia vindecată își recuperează identitatea spirituală, pentru că Dumnezeu nu vede în ea boala, ci demnitatea. Toți suntem fii ai lui Dumnezeu după har. Astfel, femeia devine model de răbdare în suferință, o pildă a încrederii, după tiparul patriarhului Avraam.

În al treilea rând, femeia gârbovă este imaginea omului apăsat de păcat sau de suferință, pe care Hristos îl ridică la demnitatea lui firească. Toți avem păcate și toți suntem apăsați într-un fel sau altul. Omul gârbov, încovoiat spre pământ, este ancorat în realitatea în care trăiește: apăsat de griji, îngreunat de păcate, aplecat spre cele materiale, cufundat în probleme și orientat mai mult în jos, decât spre Dumnezeu. Gârbovirea devine astfel imaginea interioară a cuiva care nu mai poate privi spre înălțime. Simbolic, femeia reprezintă omul închis în propria durere, incapabil să vadă cerul bucuriei lui Dumnezeu.

Această pericopă evanghelică poate fi una dintre icoanele cele mai frumoase ale convertirii, vindecării și redobândirii spirituale a omului. Actul vindecării devine un gest de restaurare a valorii feminine într-o lume în care femeile erau, în general, marginalizate, și din nefericire, cum se mai încearcă și azi. Restaurarea femeii gârbove este, în esență, restaurarea umanității însăși, pentru că o lume în care femeia este pretuită, ascultată și protejată este o lume mai dreaptă, mai compasivă și mai echilibrată.