Credinţa temătoare e credinţă fără valoare
Cu cât sunt furtunile mai puternice şi vânturile mai tari, cu atât mai limpede ard flăcările cuvintelor lui Hristos.
Credinţa temătoare e credinţă fără valoare. Cuvântul temător e sunet sec. Hristos a vorbit ca unul ce are putere, nu în şoaptă, precum fariseii şi păcătoşii. Cuvintele lui Hristos sânt ca nişte lumânări aprinse în întunericul acestei lumi.
Cuvintele tuturor filosofilor s-au stins deja, ori se vor stinge. Chiar şi o adiere neînsemnată e în stare să le stingă.
Dar nici pe pământ, nici în cosmos, nu se află vreo furtună care ar putea stinge lumina lui Hristos. De aceea, numai El a putut spune ceea ce, niciodată, nimeni altul dintre muritori nu a îndrăznit să spună: Cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele mele nu vor trece (Matei 24, 35, Mc. 13, 31, Lc. 21, 33).
Şi cu cât sunt furtunile mai puternice şi vânturile mai tari, cu atât mai limpede ard flăcările cuvintelor lui Hristos.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Prin fereastra temniței, Ed. Predania, București, 2009, pp. 34-35)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro