Ulterior, ne-a mai parvenit o ştire care ne-a făcut să ne minunăm. Este vorba despre prezenţa unui al doilea „creier“, situat la nivelul abdomenului. Acesta este format din aproximativ 200 milioane de neuroni, organizaţi în două reţele (sau plexuri) dense. Plexul mienteric controlează contracţiile musculare pentru a determina înaintarea în intestin a bolului alimentar sau pentru a provoca vărsăturile şi plexul sub-mucos reglează secreţiile intestinale.

Profesorul Michael Gershon de la Universitatea Columbia din New York este cel care, prin cartea sa intitulată chiar „Al doilea creier“, a atras atenţia asupra importanţei acestui complex neuronal denumit de cercetători sistemul nervos enteric. Chiar dacă nu seamănă cu scoarţa cerebrală (organizată în circumvoluţiuni), acest sistem este format din două straturi suprapuse, care se încolăcesc în jurul tubului digestiv. Fibrele sale conduc impulsurile mai lent şi nu realizează sinapse, ci doar zone de contact, numite „varicozităţi“, în care se găsesc neuromediatori.

Neuronii intestinali îşi au originea din aceleaşi structuri ca şi neuronii cerebrali, dar ei colonizează tubul digestiv de sus în jos, în primele şapte săptămâni de sarcină. Activitatea lor este favorizată de prezenţa unor celule gliale, care au rolul de a oferi atât hrană, cât şi informaţii chimice neuronului. A fost pusă în evidenţă existenţa a aproximativ 30 de neuromediatori identici cu cei din creier. Dintre aceştia se remarcă acetilcolina, adrenalina şi serotonina. Aceasta din urmă joacă un rol extrem de important şi se cunoaşte faptul că 95% din serotonina organismului este produsă în intestin. Dacă la nivelul sistemului nervos central acest neuromediator este implicat în reglarea dispoziţiei, a apetitului şi a somnului, la nivel intestinal ea are rolul de a mobiliza sistemul imunitar şi de a proteja neuronii de efectele primejdioase ale inflamaţiei.

Este remarcabil faptul că între sistemul nervos enteric şi sistemul nervos central există o legătură continuă în ambele sensuri. De exemplu, când mâncăm un sandwich cu carne şi legume, terminaţiile neuronale situate în gură, esofag, stomac şi intestin alertează creierul. După ce s-a înghiţit o cantitate oarecare de hrană, creierul emite semnale de saţietate, pentru a se stopa alimentarea. Începe, apoi, călătoria hranei prin organism. După o perioadă de câteva ore petrecute în stomac, conţinutul va parcurge intestinul în următoarele 5-7 ore, timp în care se va produce absorbţia principiilor alimentare. Viteza de trecere prin intestin este de câţiva centimetri pe secundă, iar suprafaţa de absorbţie a intestinului este de mărimea unui teren de tenis (200 m2). Partea neasimilabilă trece în colon, unde va înainta foarte lent, în 12-18 ore. În tot acest timp, neuronii intestinali informează continuu creierul despre ce se petrece în abdomen. Informaţiile sunt trimise spre creier pe calea senzitivă a nervului vag, iar comenzile pentru mişcarea intestinală vin pe altă ramură a aceluiaşi nerv. În tot acest timp, neuronii intestinali acţionează ca mici laboratoare, analizând conţinutul alimentar şi „raportând“ sistemului nervos central. Când totul este normal, funcţionarea este silenţioasă, dar, dacă în alimente se găseşte o toxină, atunci se dă alarma şi creierul reacţionează, determinând durere, vomă sau diaree.

Cercetătorul menţionat mai sus desfăşoară împreună cu echipa sa o activitate continuă, deoarece a identificat 30 de tipuri de neuroni intestinali şi acum încearcă să clarifice funcţiile acestora, pentru a desluşi rolul lor în producerea unor boli intestinale, pentru care nu există deocamdată o medicaţie adecvată.