Zece lucruri pe care copiii au nevoie să le audă de la părinți
Nu este de ajuns să simțim acest lucru, ci este nevoie să o spunem și să o repetăm! Cu cât spunem mai des „te iubesc”, cu cât auzim mai des aceasta, cu atât viața noastră devine mai frumoasă! Orișicum, pentru copii temelia autoaprecierii lor este „te iubesc” exprimat în cuvinte și fapte, lucruri pe care le primesc mai întâi de la părinții lor!
Cuvintele și frazele pe care să le folosim în fiecare zi și sistematic, în funcție de împrejurare, pentru a consolida încrederea în sine și respectul de sine al copiilor, precum și sentimentul prețios al relației și al comuniunii în familie, sunt următoarele:
- „Îți mulțumesc!” Pare ceva de la sine înțeles, dar cât de des mulțumim copiilor noștri, recunoscând încercarea lor de a ne ajuta? „Îți mulțumesc că ai strâns masa”, „Îți mulțumesc că ai găsit carcasa pierdută a CD-ului meu” etc.
- „Spune-mi și altele” Expresie-cheie pentru o legătură directă, fără critică și indicații (cel puțin în mod direct). Dă o lumină verde pentru a i se dezlega limba și pentru a deschide inima copilului care poate să înceapă să spună orice-l frământă: de la tabla înmulțirii ce tocmai a învățat-o până la cât de impresionantă a fost eșarfa învățătoarei lui. În realitate, nu are foarte mare importanță ce spune, ci faptul de a se simți comod să vorbească într-un mod firesc despre viața de zi cu zi și familiaritatea cu care își desfășoară comunicarea.
- „Poți!” Cuvânt-ștampilă, ce reflectă încrederea noastră în puterile lui. Încurajarea părintelui este aceea care face diferența atunci când copilul are nevoie de îmbărbătare pentru a-și continua strădania, pentru a încerca ceva nou, pentru a face primul pas, pentru a stărui asupra unei greutăți ivite.
- „Cum pot să te ajut?” Promptitudinea noastră de a ajuta (atenție: să ajutăm, nu să facem treaba în contul copilului!) îi oferă sentimentul prețios că este susținut. Se obișnuiește de asemenea cu un comportament generos, pe care poate să-l adopte el însuși în fața celor de o vârstă cu el.
- „Haide să punem toți o mânuță de ajutor să facem...” Să facem curățenie în casă, să facem ordine în dormitor, să lucrăm în grădină. Există un mod mai frumos de a învăța copiii valoarea colaborării și a muncii în echipă, încât să devină toate mai eficiente, mai ușoare și mai rapide?
- „Ce spui de o îmbrățișare?” Este cel mai dulce, cel mai direct și excepțional mod de a ne arăta tandrețea, susținerea, dragostea... Poate că, odată cu creșterea copiilor, se va schimba și modul prin care ei vor să le arătăm tandrețea noastră: poate că vor o îmbrățișare mai lungă, sau un pupic pe obraz, sau o îmbrățișare rapidă...
- „Te rog” Un cuvânt clasic și care învinge trecerea timpului, atunci când cerem orice de la copil. În spatele lui se află o politețe elementară, pe care copilul o învață chiar de la noi. Folosim această formulă de respect cu străinii, de ce nu și cu copiii noștri?
- „Bravo, ai reușit!” O recompensare din partea unui părinte mândru dă încredere copiilor pentru a-și mobiliza puterile lor și pentru a se deschide către noi împliniri. Atenție: să spunem bravo când simțim într-adevăr și pentru o strădanie concretă ori comportament. Dacă o spunem cu ușurință pentru orice, atunci își pierde valoarea!
- „Este timpul pentru...” Somn, studiu, odihnă, pentru a închide televizorul. Este foarte important să existe un mediu constant în interiorul căruia copiii își exercită rolul și este datoria părinților să-l ofere și să-l păstreze, în special atunci când copiii sunt încă mici.
- „Te iubesc!” Nu este de ajuns să simțim acest lucru, ci este nevoie să o spunem și o repetăm! Cu cât spunem mai des „te iubesc”, cu cât auzim mai des aceasta, cu atât viața noastră devine mai frumoasă! Orișicum, pentru copii temelia autoaprecierii lor este te iubesc exprimat în cuvinte și fapte, lucruri pe care le primesc mai întâi de la părinții lor!
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro