Cum pot fi depășite dificultățile pe care le au copiii la școală
Mulți dintre studenți, deși au învățat bine lecțiile, nu se duc să-și dea examenele pentru că se tem că nu vor scrie bine. Și cu toate că ei ar putea face față cu ușurință examenelor, își creează ei înșiși, din pricina fricii, o stare de panică.
Unii copii care sunt ageri la minte, au uneori probleme şi se chinuiesc. Ei vor să le aranjeze pe toate cu mintea lor şi să facă lucruri mai presus de puterile lor. Au o minte puternică, dar nu ştiu să pună frână. Fac experienţe cu ei înşişi, ca şi cum ar vrea să vadă cât rezistă, şi astfel se chinuiesc. Dacă se vor smeri, agerimea minţii lor îi va ajuta să sporească. În timp ce copiii care nu au această agerime a minţii nu întâmpină astfel de probleme, dar nici nu-şi fac probleme de conştiinţă în sensul cel bun.
Mulţi dintre studenţi, deşi au învăţat bine lecţiile, nu se duc să-şi dea examenele pentru că se tem că nu vor scrie bine. Şi cu toate că ei ar putea face faţă cu uşurinţă examenelor, îşi creează ei înşişi, din pricina fricii, o stare de panică. Dar dacă ei ar spune cu smerenie: „Rugaţi-vă pentru mine ca să merg bine la examene, pentru că singur nu cred că o să reuşesc. Dar cu rugăciunile voastre, voi încerca”, atunci, prin faptul că se smeresc, vor primi şi harul lui Dumnezeu şi iluminarea dumnezeiască. Pe lângă aceasta, înainte de a începe examenele, să se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinţa şi evlavia pe care o au.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie,Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 139-140)
Tinerii caută experiențe de viață adevărată – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro