Rugăciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor

Creşterea copiilor

Rugăciunea este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor

De exemplu, ori de câte ori spui „Doamne, miluieşte-l pe copilul meu!”, Hristos îi trimite copilului tău gânduri bune. Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune pe care le va primi.

Mi-a zis Părintele într-o zi aşa: „Tu eşti evlavios şi vrei să impui celor din jur credinţa şi evlavia ta, şi crezi că vei reuşi. Rău faci, fiindcă omul reacţionează taman invers: îi spui să facă ceva şi nu face, şi asta tocmai pentru că i-ai spus să o facă. Când te va vedea pe tine făcând acel lucru, poate că te va urma şi el, zicându-şi: «Dacă el face asta, hai să fac şi eu». Dacă te rogi lui Hristos aşa: «Doamne, Iisuse, luminează, miluieşte şi îndreptează pe omul acesta!» şi spui neîncetat această rugăciune, atunci Domnul va începe să-i trimită celui în cauză gânduri bune.

De exemplu, ori de câte ori spui «Doamne, miluieşte-l pe copilul meu!», Hristos îi trimite copilului tău gânduri bune. Cu cât te vei ruga mai mult, cu atât mai multe vor fi gândurile bune pe care le va primi. Acum, copilul tău este o portocală crudă, dar, treptat-treptat, se va coace şi se va face aşa cum vrei tu. Experienţa mi-a arătat că acesta este cel mai eficient mod de rezolvare a tuturor problemelor, de orice natură ar fi ele. Modalităţi aplicate de oameni din instinct s-au dovedit mereu a fi nereuşite”.

(Sfântul Părinte Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, pp. 291-292)