Deci toate lucrările pământești ale lui Hristos nu trebuie socotite doar ca învățătură. Hristos nu a venit pe pământ să vestească omenirii câteva noi enunțuri teoretice. Nicidecum! El a venit să făurească o viață cu totul nouă pentru omenire, adică Biserica. Hristos Însuși a spus că El va zidi Biserica Sa. Această nouă obște omenească, după gândul Ziditorului Însuși, se deosebește în chip ființial de toate celelalte asociații de oameni din feluritele societăți. Însuși Hristos a vorbit adeseori despre Biserica Sa ca despre Împărăția lui Dumnezeu, spunând că această Împărăție nu este din lume, nu este vremelnică; ea nu se poate asemui cu împărățiile pământești. Socotirea Bisericii ca obște nouă și desăvârșită, deosebită de orișicare obște a statului, se înfățișează în chip minunat și cu multă profunzime în Condacul Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, când Biserica își pomenește și prăznuiește începutul. Când s-au pogorât, amestecând limbile, despărțit-au neamurile cel Preaînalt, iară când au împărțit Limbi de Foc, întru o unire pre toți au chemat; și cu un glas slăvim pre Preasfântul Duh. Aici înființarea Bisericii este arătată a fi potrivnică turnului Babilonului și amestecului limbilor, când Dumnezeu Cel Preaînalt s-a pogorât, a amestecat limbile și a despărțit neamurile.

(Sfântul Arhiepiscop Ilarion Noul Mărturisitor, Creștinismul sau Biserica, Editura Egumenița, p. 9)