Aș începe cu începutul: un creștin în vacanță nu exis­tă. Pentru creștin nu există vacanță. Gândiți-vă cum ar suna: Doamne, în dimineața asta, Te rog să iei harul Sfân­tului Botez de pe mine, ca să fiu o zi liber, să pot face plajă. Dă-mi voie să fac o zi plajă, nefiind creștin. (...)

Sau, de exemplu, când doi creștini se întâlnesc, poa­te lipsi de pe masa lor, să zicem, prăjitura cu frișca? Păi ce? E împotriva Evangheliei o prăjitură cu frișca?! Nu e! Dar ce mai rămâne creștin după o astfel de întâmplare, după o astfel de întâlnire? Aceasta este marea dilemă ce s-a născut nu de acum, ci de când eram student, în inima mea. Când încep să nu mai fiu creștin în vacanțele mele? Și atunci m-am gândit că, pentru a putea să mă mențin într-o linie oarecare, într-un echilibru sufletesc oarecare, când merg în vacanță trebuie să-mi construiesc o vacanță de creștin. Le spun studenților de la Teologie din Sibiu de fiecare dată că, atunci când se duc acasă, nu au voie să uite că oamenii din sat îi privesc ca pe niște studenți în Teologie, că nu se pot trezi la zece, din cauză că au stat noaptea până la 2:30-3:00 să se uite la televizor sau la tembelizor, că nu pot să meargă sâmbătă seara până târziu la discotecă și duminică dimineața să cânte, cârpiți la față și la ochi de nesomn, câte un Aliluia din ăla de nici ei nu văd bine ce duminică este dinaintea ochilor lor! Că nu poți să mergi, vestindu-te a purta un nume atât de strălu­cit cum este al Mântuitorului Hristos, și să te porți ca un măgar între paie. Știți că măgarul lui Buridan murea de foame între două căpițe, că nu știa din care să mănânce...

Creștinismul înseamnă, până la urmă, fidelitate față de vocația pe care ți-ai asumat-o. Să nu îți lipsească deci citirea Scripturii, să nu îți lipsească programul de ru­găciune, să nu-ți lipsească nici contactul cu Biserica, să nu-ți lipsească spovedania și, nu în ultimul rând, să nu îți lipsească Dumnezeu din niciuna dintre acțiunile tale. Nu poți să Îl suspenzi pe Dumnezeu doar pentru că ai luat zece pe linie la sesiune și nu mai ai nevoie de El – pe­lerina de ploaie pusă în cui și mergem să ne destrăbălăm mai mult sau mai puțin, uitând de noi și de identitatea creștină pe care o avem?! Totdeauna am fost șocat când am văzut studenții teologi, creștinii din Universități, bătându-se pe bilete la mare. Ca să vezi ce? Ca să trăiești ce? Soarele din lunca de lumină a câte unei păduri sigur că nu este egal cu soarele de la mare. Acolo e cu mititei, e cu chimie de la Năvodari; până nu prinzi, așa, o briză cu niște azotați din ăștia strecurați în apa mării, nu ești sănătos! Cum poți să crezi că poți avea o vacanță dacă nu vezi muieri goale în fața ochilor?! Nu, Doamne ferește! Sau bărbați în slip abia văzut! Ferească Dumnezeu!

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism în vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 86-88)