Text și context

După discuțiile în contradictoriu cu fariseii și cu Petru urmează câteva momente interesante, cu profund mesaj teologic și moral. Ele constituie subiectul lecturii evanghelice menite a se citi în duminica după Praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Vorbesc despre asumare, suflet, eternitate și mărturisire. Acestea ar fi, în fond, cuvintele cheie ce rezumă crescendo-ul teologic al întregului pasaj. 

Lepădarea de sine și Crucea

Înainte de a vorbi, Hristos ține să atragă atenția mulțimii. Acest lucru ne arată că mesajul se adresează tuturor, nu doar cercului restrâns al ucenicilor. Ceea ce le spune e clar și bine articulat: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Urmarea Lui este, după cum reiese din text, una benevolă. Dumnezeu nu forțează pe nimeni. Bate la porțile inimii, fără a încerca, în vreun fel sau altul, să le spargă ori să lezeze libertatea omului. Apoi, arată că există o ierarhie a celor care trebuie înfăptuite. Întâi lepădarea de sine, apoi luarea Crucii. La final, urmarea. Ultimele două au fost percepute în decursul istoriei ca fiind concomitente, de către anumiți exegeți. Luarea este însă o adevărată consecință a lepădării de sine: a asumării în El. Cu bunele, relele, păcatele și neputințele noastre. Ea presupune prioritizarea divinului. Punerea pe primul loc a lui Dumnezeu, în detrimentul celor materiale. Odată înfăptuită, constituie poarta înspre luarea crucii. Aceasta nu reprezintă altceva decât o modalitate de apropiere de El. Căci, prin îmbrățișarea dată lumii cu brațele pironite pe lemnul ei, Fiul întrupat ne-a oferit posibilitatea mântuirii. Urmarea Lui e legată de Cruce. Căci, drumul spre veșnicie trece prin poarta crucii.

Mărturisirea

Desigur, acest lucru presupune mărturisirea. Cu fapta, în primul rând. La nevoie și cu cuvântul. Ordinea priorităților rămâne, însă, aceasta. Motivația e puternică. Vine direct din cuvintele Învățătorului: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri”. El Însuși ne arată că, în măsura în care ne vom asuma mărturisirea fermă a Lui și a valorilor pe care ni le propune în fața lumii și vom fi capabili, la nevoie, chiar și de martiriu, vom beneficia de eternitate. Nu-i puțin lucru!

În loc de concluzii

Pericopa evanghelică pe care o avem în vedere spune multe. În cuvinte puține. Concentrat. Arată cum poate ajunge omul să-și ia crucea. Lepădându-se de sine. Subliniază că acest lucru e rezultatul absolut al alegerii libere. Că Domnul nu ține cu niciun chip să o lezeze, ori să intre cu crampoanele în sufletul creației Sale. Dimpotrivă. Arată dintru început care sunt avantajele. Încearcă să-L motiveze. Or, eternitatea nu-i de ici, de colea. E ceva înspre care merită, apodictic să tindem fiecare dintre noi. Ne invită să nu ne rușinăm de El. Ne promite că atitudinea noastră va beneficia de reciprocitate întru Împărăția Sa. Îndrăzniți!