Text și context

După cum e îndeobște cunoscut, Praznicul Înălțării Sfintei Cruci circumscrie o duminică înainte și una după acesta. Așa se face că ele gravitează, precum sateliții unor planete din sistemul nostru solar, în jurul evenimentului cu pricina. Tematica lor e legată, firește, de Cruce. De fapt, Împărăția e cea înspre care arată pericopele evanghelice, însă, așa cum era de așteptat, la ea se ajunge doar prin Cruce.

Ucenicii și Crucea

În debutul pericopei, Învățătorul își dăscălește ucenicii. Le spune că urmarea lui presupune, apodictic, luarea Crucii. „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, sună cuvintele Sale. Ele nu vorbesc, însă, doar auditoriului imediat. Ne sună și nouă. Căci, pe toți cei care ne revendicăm a deveni următorii Lui, ne învață să ne luăm Crucea. Acest fapt precede urmarea. Căci nu poți începe să o iei pe urmele lui Hristos dacă nu ți-ai asumat Crucea, elementul prin care El însuși a triumfat. Urmează instrucțiuni precise: „Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.  Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?”

Cu alte cuvinte, cele privitoare la Dânsa sunt în legătură directă cu sufletul. Deși aparțin realităților pământene, au o finalitate celestă. Eshatologică. Luarea Crucii nu se-ntâmplă pentru bunul mers al vieții de aici. Nu are în centru confortul cotidian. Nu se referă la chestiuni menite a aduce recunoaștere în planul acesta, al terestrului. Dimpotrivă. Ceea ce promite Hristos e legat de alte realități și lumi. Întrucât aceea e eternă, iar aceasta e trecătoare, primatul ei e unul cât se poate de justificat.

Mărturisirea

Luarea Crucii aduce cu sine și mărturisirea. Ea este un termen cheie al relatării pe care o avem în vedere. Nu poate nimeni să-L urmeze pe Domnul fără a-L mărturisi. De aceea, El ține să sublinieze acest aspect: „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”. În aceeași cheie trebuie înțelese și cuvintele de la finalul pasajului, unde Iisus zice: „Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere”. Căci da, urmarea Lui aduce nemurire. Teleportează direct înspre Împărăție. Îi trece pe cei care pun în aplicare principiile enunțate dincolo de fruntariile ei, cu viteza luminii.

În loc de concluzii

Deși, aparent își dădăcește învățăceii, Fiul lui Dumnezeu ne vorbește și nouă în cadrul acestei pericope. Ne arată ce importantă este lepădarea de sine în procesul mântuirii. O plasează în directă legătură cu luarea Crucii. Căci, altminteri, de ce și-ar dori cineva să treacă prin acest proces? Ce motivație ar avea? Urmând linia logică, ține să sublinieze că ea precede adevărata lui urmare. Una care se găsește în legătură cu mărturisirea. Îndrăzniți!