De câte ori, o, Stăpâne Doamne Iisuse, înnoitu-mi-ai uşuratica-mi fiinţă putrezită de păcate! De nenumărate ori şi în nemăsurate chipuri!

De câte ori nu m-ai izbăvit de focul nedomolit dinlăuntrul meu, cel al patimilor de tot felul, de câte ori nu m-ai scos din prăpastia urâtului şi deznădejdii! De câte ori, doar prin rostirea numelui Tău, cu credinţă, mi-ai înnoit inima secătuită!

De câte ori n-ai săvârşit aceasta prin dătătoarele-de viaţă Taine! O, Stăpâne, cu adevărat nenumărate şi nemăsurate sunt milele Tale faţă de mine, păcătosul!

Ce-ţi voi aduce în loc, sau ce îţi voi da pentru nemăsuratele Tale bunătăţi? Iisuse, viaţa şi uşurarea mea! Să fiu cu luare aminte când voi umbla pe cărările vieţii în virtutea harului Tău, fiindcă fericiţi sunt cei ce păzesc căile Domnului (Psalmul 118 3; 17, 24), după cum Duhul Sfânt a spus, prin gura părintelui nostru David: strădui-mă-voi să-ţi fiu credincios, smerit, blând, neirascibil, bun, generos, ascultător, neagonisitor de bunuri pământeşti.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 184)