Așteptarea întâlnirii este adeseori prezentă într-un mod destul de caricatural: fata așteaptă prințul în Mercedes alb, iar el nu vine. Sau un băiat caută prințesa preafrumoasă. Și totuși, așteptarea momentului când „ai dat de EL/EA”, așteptarea „semnalului de avertizare”, este dincolo de alegerile, calculele, concepțiile noastre particulare despre ce-i bine și ce-i rău, despre cine-i frumos și cine-i urât, demn sau nedemn.

Tinerii sunt acum foarte raționali și pot scăpa momentul alegerii. Întrucât calculul dă la o parte intuiția. Iar familia nu este un domeniu al înțelegerii raționale. Desigur, e foarte util să știm si să folosim anumite lucruri de ordin rațional, dar acest punct din spațiu are, în ansamblu, cu totul altă logică. Am auzit de multe ori povestiri despre posibilități ratate, când după ani și decenii oamenii își aminteau: „El era, dar eu atunci nu mi-am dat seama”, sau: „EA era, dar eu...”. Omul ține minte acea posibilitate, revine asupra ei și pricepe că viața lui a luat-o pe un alt făgaș decât trebuia, simte că i-a scăpat cotitură importantă.

Generația noastră se căsătorea devreme – și uite că acum copiii, făcându-se mari, întreabă: „Dar voi, când vă căsătoreați, cum plănuiați viața? La ce vă gândeați?” Da, noi nu avem palate și nici iahturi. Noi ne gândeam la alte lucruri, și anume. „Cu omul ăsta o să-mi fie bine.” Cauza este, poate, aceea că noi am nimerit vremea perestroikăi, când totul se dăduse peste cap și, pur și simplu, nu mai puteai să faci vreun calcul sau plan pe termen lung. Pe când acum este o generație de „logicieni”. Copiii noștri vor un viitor garantat. Și ce capcane îi așteaptă în cale, nu se știe.

(Ecaterina Burmistrova, Mihail Burmistrov – Matematica vieții de familie: două viziuni asupra căsniciei fericite, Editura Sophia, 2020, pp. 11-12)