Cugetările Cuviosului David „Bătrânul” din vremea când era copil
Oare nu sunt vrednici de admirat cei care, pentru slava lui Hristos, se lipsesc pe ei înşişi de toate, de orice plăcere, de somnul lor şi de orice odihneşte trupul? Unii ca aceştia se sfinţesc, menţinându-şi trupurile şi inimile lor curate, şi pot să le ofere pe toate jertfă lui Dumnezeu şi Numelui Său.
În aceeaşi uimire în care l-a pus pe tatăl său, s-a aflat şi noul dascăl. David îi punea întrebări prin care dascălul învăţa mai mult.
- Ştiţi ce mă uimeşte cel mai mult? Râvna Sfinţilor, dar mai ales cea a asceţilor. Aceştia au arătat o dăruire desăvârşită faţă de Iisus Hristos. Nu au băgat în seamă trupul lor, nici cele frumoase ale lumii, ci au trăit mai mult cu inima lor, cu dragostea lor, cu curăţia lor, pe care le-au dobândit prin nevoinţa lor. Şi aceasta au făcut mai ales cei care s-au ostenit mai mult. Dacă faci ceva ce e pe măsura puterilor tale, chiar dacă în ochii lumii e mare lucru, ea însă nu-ţi aduce înăuntrul tău bucurie şi nici mulţumire sufletească, iar conştiinţa îţi spune că nu ai realizat ceva serios şi, prin urmare, nu aştepţi nici o răsplată.
- Acesta este adevărul. Dar tu unde ai aflat asta, căci nu te-ai nevoit deloc?
- Desigur eu nu m-am nevoit şi de aceea nu am pretenţie de răsplată. Iată să-ţi explic cum este cu Sfântul şi Marele Post. Mama îmi spune că şi eu trebuie să postesc, mâncând fără untdelemn miercurea şi vinerea. Aşadar, şi fraţii mei şi eu postim, mâncând fără untdelemn miercurea şi vinerea, şi fără brânză şi carne tot Postul. Eu însă postesc fără osteneală şi mă simt chiar mai bine atunci când nu mănânc mâncăruri gustoase şi bine pregătite. Nu se întâmplă însă acelaşi lucru şi cu fraţii mei. Ei slăbesc repede atunci când mănâncă fără untdelemn, fără peşte şi fără brânză. În satul nostru foarte puţini oameni mănâncă carne. Aşadar, postul meu nu poate avea aceeaşi valoare cu postul fraţilor mei. Pentru mine el este sărbătoare, căci nu fac nici o jertfă. Dar pentru fraţii mei, care fac o mare nevoinţă, postind cu asprime toată perioada Postului, mare le este plata pentru stăruinţa lor. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu privegherea şi cu orice nevoinţă. Se pot asemăna nevoinţele pe care le fac asceţii, care au canon aspru, care se scoală noaptea şi timp de trei sau patru ore, slavoslovesc pe Dumnezeu, cu cele pe care le facem noi? Noi (sau mai bine zis, eu) ne sculăm după ce se face ziuă, după ce ne săturăm de somn, mergem la biserică liniştiţi şi facem o rugăciune simplă. Şi din tot satul, numai eu şi tatăl meu facem acestea. Oare nu sunt vrednici de admirat cei care, pentru slava lui Hristos, se lipsesc pe ei înşişi de toate, de orice plăcere, de somnul lor şi de orice odihneşte trupul? Unii ca aceştia se sfinţesc, menţinându-şi trupurile şi inimile lor curate, şi pot să le ofere pe toate jertfă lui Dumnezeu şi Numelui Său.
- Davide, precum văd, gândul îţi este totdeauna la pustie, la pustnici şi la Sfinţi, în Biserică şi în Cer.
- Oare nu fac bine, învăţătorule? E adevărat că mereu mă însoţeşte acest gând. Dacă Dumnezeu mă va învrednici, voi urma paşii Sfântului Ioan Botezătorul, prietenul meu. Nu v-am spus că îmi este prieten? Îl am şi prieten şi apărător şi sfătuitor. M-a uimit misiunea lui de apostol, de a face cunoscut lumii pe Iisus Hristos. Dar ceea ce m-a uimit şi mai mult a fost nevoinţa lui, şederea lui continuă în pustie, rugăciunea şi postul lui.
- Te-ai gândit foarte bine să pleci din lume numai după ce vei avea vreo încredinţare de la Dumnezeu. Dar te-ai gândit cum se va face asta? Eu cred că vei fi îndrumat cu siguranță într-un chip minunat şi precis.
- Într-un chip minunat da, dar nu neapărat şi precis. Căci nimeni nu ştie cum i se va vesti voia lui Dumnezeu. Îmi poate trimite pe Sfântul loan Botezătorul, îmi poate vorbi direct El însuşi, dar se poate să-l aud doar glasul înăuntrul meu.
- David, tu gândeşti corect, ca un lucrător priceput al Evangheliei. Însă aceste lucruri pe care le ştii tu, nu le ştiu toți, şi puțini sunt cei care le înţeleg. Desigur, de-a lungul timpului au fost mulţi care, ca şi tine, au devenit dascăli de mici. Dar oare ştii prin ce au reuşit ei să facă asta? Prin curăţia lor. Păstrează, aşadar, și tu această curăţie şi totdeauna să fii cu mintea şi cu inima ta la Dumnezeu.
(Cuviosul David „Batrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 26-28)
Povestioară de suflet folositoare pentru lucrarea mântuirii
Curăția nu se dobândește cu acadele și cu jucării
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro