„Acum creştinii sunt urâţi pretutindeni. Creştinismul este un jug pentru ei, deoarece îi împiedică să trăiască şi să săvârşească păcatul în mod liber. Chiar şi Goethe s-a exprimat aşa vorbind despre creştinism: «Eu urăsc doar două lucruri: ploşniţele şi creştinismul!» Priviţi ce batjocură, ce hulă... Când era pe moarte a strigat: «Lumină! Mai multă lumină!» - cuvinte îngrozitoare, ceea ce înseamnă că se apropia de dânsul întunericul iadului. Aşa şi acum urăsc creştinismul şi după moarte merg în fundul iadului. Dar aici, în linişte, se mântuiesc cei ca părintele Teodul. Faţa lui este totdeauna aşa cum în Evanghelie se spune despe Iisus Hristos «că faţa Lui era ca cea care merge la Ierusalim...». El nu se mai gândea la nimic, din ceea ce este lumesc... Această expresie a feţei am mai întâlnit-o la unii pictori. De exemplu, la o serată, Maikov şi Polonski citeau din scrierile lor şi la Maikov abia se observa, puţin, foarte puţin licărea această expresie în timp ce el se înflăcăra puternic... Dar întreaga deplinătate aparţine, desigur, călugărilor...”

(Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 144)