Inima dumneavoastră să fie numai a Domnului, iar în Domnul – și a aproapelui. Fără îndeplinirea acestei condiții este cumplit să fii al omului. „Nu vă faceți robi oamenilor” (I Corinteni 7, 23), a zis apostolul.

Întotdeauna m-au mișcat până în adâncul sufletului cuvintele pe care Sfântul Ioan Înaintemergătorul le-a rostit cu privire la Domnul și la sine însuși și care ni s-au păstrat în Evanghelia după Ioan: „Cel ce are mireasă este mire, grăiește Sfântul Înaintemergător, iar prietenul mirelui, care stă și ascultă pe mire, se bucură cu bucurie de glasul lui. Deci, această bucurie a mea s-a împlinit. Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3, 29-30).

Orice povățuitor duhovnicesc trebuie să fie doar slugă a Mirelui Ceresc, trebuie să ducă sufletele la El, nu la sine însuși, trebuie să le vestească despre nemărginita, negrăita frumusețe a lui Hristos, despre nesfârșita Lui bunătate și putere: sufletele trebuie să-L iubească pe Hristos, Care este fără doar și poate vrednic de dragoste. Iar îndrumătorul, asemenea marelui și smeritului Înaintemergător, să stea deoparte, să se socoată pe sine însuși a fi nimic, să se bucure de micșorarea sa înaintea ucenicilor, micșorare care este un semn al sporirii lor duhovnicești. Atâta timp cât în ucenici precumpănește simțământul trupesc, îndrumătorul este mare înaintea lor, dar când va apărea în ei simțirea duhovnicească și va crește în ei Hristos, vor vedea în îndrumătorul lor doar o unealtă binefăcătoare a lui Dumnezeu.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, De la întristarea inimii la mângâierea lui Dumnezeu, Editura Sophia, 2012, pp. 184-185)