Începem a păzi cuvântul lui Dumnezeu, a-l cultiva la nivelul la care ne găsim. Etic îl înţelegem? Păi etic încercăm să-l păzim, dar aş vrea să atrag atenţia la asta: Nu acolo să rămână mintea noastră, nu acolo să caute, să nu formalizăm - viaţa să căutăm. Există o cercetare duhovnicească pe care trebuie s-o facă omul. Există un „de ce?” o întrebare pe care trebuie s-o pună omul. Trebuie să înţelegem sensul şi esenţa lucrurilor. Nu este numai paza unui „Fă asta, nu te gândi de ce, doar să fie aşa, că aşa-i bine!”.

Dumnezeu nu a spus lui Adam „Să nu mănânci din pomul acela, că asta-i rău!”. A explicat lui Adam: „Să nu mănânci din pomul acela, că în ziua în care vei mânca, vei muri”. Şi vedem că de o anume moarte a şi murit, deşi trupul mai avea să-şi trăiască un termen până la moarte, dar în duh a murit, s-a despărţit de Dumnezeu, s-a învrăjbit cu Dumnezeu. În loc să se bucure de venirea lui Dumnezeu, s-a înfricoşat, s-a ruşinat şi s-a ascuns. Noţiunile astea de frică, de ruşine, de ascundere sunt foarte mari.

Aşadar, să păzească cuvântul lui Dumnezeu. Noi începem prin a păzi cuvântul aşa cum ne taie capul. Dar aş vrea să îndemn pe fraţii şi pe surorile mele să înţeleagă, să năzuiască, să caute în rugăciune mai departe decât ce ne taie capul astăzi. Că nu este numai o păzire a unui cuvânt-etică; cuvântul nu este o poruncă morală, deşi are şi efectul ăsta, dar e numai un efect, şi efect secundar. Este Cuvânt de Viaţă. Păzind cuvântul lui Dumnezeu, dăm posibilitatea acestui cuvânt să sălăşluiască în noi şi să petreacă în noi. Şi descoperim că acesta este cuvântul care pe noi ne păzeşte.

Până la urmă cine păzeşte pe cine? Omul păzeşte cuvântul lui Dumnezeu? Mai adevărat, cuvântul pe care-l păzesc, pe mine mă păzeşte. Şi nu numai mă păzeşte, ci mă duce mai departe. Cât de departe? Spune Scriptura că trupul şi sângele nu pot moşteni Împărăţia Cerurilor, Împărăţia Cerurilor nu este în trup şi sânge, în mâncări şi în înfrânări: este Împărăţia Duhului. Scris este - tot de Apostolul Pavel, căruia i s-au dezvăluit taine adânci - căci: „Ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, şi nu s-a suit la inima omului ce a pregătit Dumnezeu celor care-L iubesc pe El.” Dacă ochi n-au văzut şi urechi n-au auzit, dacă n-a intrat în inima omului, cum putem noi să mergem către acestea pe care nu le vedem şi nu le auzim? Sunt aşa departe de noi, că nimica omenesc nu le poate înţelege. Cultura Cuvântului tocmai către acest nevăzut, neauzit, neînchipuit de om conduce. Cuvântul lui Dumnezeu vine din Împărăţia Cerurilor, şi nu numai că ne păzeşte, dar ne şi duce în împărăţia Cerurilor.

(Ierom. Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, p. 23-24)