„Dracii slavei deşarte sunt în vise prooroci. Ei închipuiesc ca nişte vicleni cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. Împlinindu-se vedeniile, ne minunăm şi ne înălţăm gândul ca şi când am avea darul preştiinţei.

În cei ce ascultă de dracul acesta, el s-a făcut adeseori prooroc. Iar faţă de cei ce-l dispreţuiesc, el pururea minte. Căci fiind duh, el vede cele din lăuntrul aerului acesta şi cunoscând pe cineva că moare, prooroceşte prin vise celor mai uşurei la minte.

Dracii nu ştiu nimic din cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai dinainte. Căci şi doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte.

Ei se prefac adeseori în îngeri de lumină şi închipuri de mucenici şi ne arată pe aceia venind la noi, în vise. Iar când ne deşteptăm, ne scufundă în mândrie şi bucurie.

Dar aceasta să-ţi fie semnul înşelăciunii. Căci îngerii ne arată osânde şi judecăţi şi despărţiri. Iar odată treziţi ne fac să tremurăm şi să ne întristăm. Când începem să credem în vis dracilor, ei îşi bat joc de noi şi când suntem treji. Cel ce crede viselor e cu totul necercat. Iar cel ce nu crede nici unora, e filozof.

Crede numai celor ce-ţi vestesc ţie osândă veşnică şi judecată. Dar dacă acestea îţi pricinuiesc deznădejdea, şi ele sunt de la dracul”.

(Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, pp. 76-77)