La această rugăciune de mulțumire se referă Clement Alexandrinul, în secolul III, când spune: „E sfânt lucru să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, înainte de a merge la culcare, căci ne-am bucurat de bunătatea și iubirea Lui de oameni, încât să mergem la somn cu Dumnezeu în suflet”.

Cel care a contribuit la dezvoltarea acestei rugăciuni de mulțumire, devenind o slujbă de seară, este Sfântul Vasile cel Mare, care a integrat-o în rândul celor șapte Laude bisericești, între Vecernie și Miezonoptică. În secolul al IV-lea, Eusebiu de Cezareea amintea deja de a șaptea laudă zilnică de rugăciune, ce se săvârșea între masa de seară și culcare.