Dacă tu nu poți să fii atent la cuvintele pe care le rostești, de ce ar fi Dumnezeu? Cum le-ar putea primi El ca semn al iubirii tale dacă ți-ai lăsat inima în afara lor, dacă nu ai pus în ele decât un anumit procent de cinstire împreuna cu o anumită doză de nepăsare?

Dacă vei învăța să folosești o rugăciune pe care ai ales-o în momentele în care poți acorda întreaga ta atenție prezenței dumnezeiești și să-I dăruiești lui Dumnezeu această rugăciune, treptat conștiința prezenței lui Dumnezeu crește în tine tot mai mult și, fie că ești printre oameni, ascultându-i și vorbindu-le, fie că ești singur în lucrul tău, această conștiință este atât de puternică, încât chiar și atunci când vei fi printre oameni te vei putea ruga.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, ediția a doua, Traducere din limba engleză de Gheorghe Fedorovici, Editura Sophia, București, p. 79)