Cei ce au fost învredniciți să fie fii ai lui Dumnezeu și cei ce s-au născut de sus din Duhul Sfânt, și care Îl au pe Hristos strălucind în ei înșiși, și odihnindu-i pe ei în felurite chipuri, sunt călăuziți de Duhul și chivernisiți în chip nevăzut de har în inima lor în odihna duhovnicească. Să aducem înainte câteva chipuri din desfătările cele văzute în lume, ca să arătăm purtările harului din câteva exemple.

Sunt situații când aceștia sunt ca într-un ospăț împărătesc, veselindu-se și bucurându-se cu veselie și bucurie negrăită. Altădată, sunt ca mireasa care se odihnește în comuniunea cu mirele ei în odihnă dumnezeiască. Altădată se fac ca niște îngeri netrupești, fiind atât de ușori și imponderabili cu trup fiind, încât socotești că nici nu mai au trup. Altă dată sunt ca într-o beție veselindu-se și îmbătându-se cu Duhul de o beție duhovnicească și dumnezeiască a tainelor duhovnicești. Altă dată sunt în plâns și tânguire rugându-se pentru neamul oamenilor asumându-și plânsului întregului Adam și toată plângerea lui, aprinși fiind de dragostea Duhului pentru întreaga omenitate. Altă dată sunt înflăcărați de atâta dragoste și atâta veselie a Duhului, încât, dacă ar fi cu putință ar îmbrățișa în inimile lor pe fiecare om, fără să facă deosebirea între bun și rău. Alteori, se smeresc într-atât mai prejos de orice om în smerenia Duhului, încât se socotesc pe ei înșiși cei mai de pe urmă și cei mai mici dintre toți.

Uneori sunt scufundați de Duhul în bucurie negrăită, alteori sunt ca un viteaz puternic, luând arme împărătești care pogorându-se în război cu vrăjmașii luptă cu tărie și putere biruind. Așa și cel duhovnicesc ia armele duhului cele cerești și pogoară asupra vrăjmașilor nevăzuți și-i războiește și îi supune pe ei sub picioarele lui. Alteori, sufletul se odihnește în multă liniște și seninătate și pace și odihnă și tihnă negrăită numai spre o dulceață duhovnicească în multă pace fiind și liniște. Altă dată sufletul este înțelepțit de har cu o oarecare pricepere și înțelepciune negrăită întru cunoștința netâlcuită a duhului, pe care nu o poate exprima prin limba gurii. Alteori se roagă pentru mântuirea tuturor oamenilor. Astfel în chip felurit harul se poartă în ei și călăuzește sufletul în multe feluri odihnindu-l felurit după voia lui și îl exersează pe el diferit ca să-l restaureze desăvârșit și fără de prihană și curat Tatălui ceresc.

Toate cele spuse mai înainte sunt lucrări ale Duhului care sunt ale celor ce au ajuns la mari măsuri și aproape de desăvârșire. Odihnele felurite ale harului de care am pomenit mai sus sunt împărtășite diferit, dar nu lucrează în ei neîncetat, o energie a Duhului urmând altei energii a Duhului. Când sufletul ajunge la desăvârșirea Duhului, desăvârșit curățit fiind de toate patimile și desăvârșit unit cu Duhul mângâietor printr-o negrăită unire, atunci și acest suflet este învrednicit să devină duh, unit cu Duhul și atunci devine în întregime lumină, în întregime bucurie, în întregime odihnă, în întregime veselie, în întregime iubire, în întregime inimă, în întregime bunătate și milă. Și sunt înghițiți în virtuțile Duhului Sfânt și așa cum stânca în adâncul mării este înconjurată din toate părțile de ape, așa și aceștia sunt înconjurați în tot felul de Duhul Sfânt, uniți și amestecați cu harul lui Hristos se aseamănă cu Hristos având în ei înșiși neschimbat virtuțile Duhului, fără de prihană pe dinlăuntru și fără de pată, și curați desăvârșiți fiind prin Duhul. Cum atunci ar putea să se apropie din afară roadele răutății? Ci pururea și totdeauna roadele Duhului strălucesc în aceștia.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cuvinte ascetice și epistole, Vol. I, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 314-316)