Maică Siluana, cum ne putem bucura în lupta cu patimile?

Da, minunată întrebare. Ne bucurăm așa: dacă biruim, ne bucurăm că am biruit și mulțumim lui Dumnezeu, iar dacă suntem biruiți, ne bucurăm că ne-am smerit și mulțumim lui Dumnezeu. Important e să-i zicem patimii patimă și să-i declarăm război și să ne aducem aminte că i-am declarat război încă de când l-am scuipat pe diavolul la Botez. Și, să știm ce-i patima! Pentru că de multe ori încurcăm lucrurile din cauza confuziei dintre cele trei puteri ale sufletului nostru și, de multe ori, considerăm patima o putere firească. Dar, nu e adevărat.

Patima este o boală a puterilor firești și o încălcare a ierarhiei firești a puterilor sufletului nostru. Astfel, atunci când o putere sufletească superioară ierarhic se înrobește unei puteri inferioare, căutând împlinire pe calea aceleia, avem o patimă. De exemplu, când iubesc un băiat „la nebunie”, asta nu-i patimă, ci „iubire la nebunie”, adică o efervescență sentimental-emoțională lipsită de controlul rațiunii. Și e o stare sufletească din care putem ușor să cădem în păcate. Dar să iubești un băiat ca pe Hristos, să-l iubești în mod absolut și să aștepți de la el să-ți ofere ce-ți oferă Dumnezeu, asta e patimă.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 33-34)