Şi iarăşi a fost întrebat: Cum poate dobândi cineva smerenia? 

Şi a zis: Prin neîncetata pomenire a greşelilor sale şi prin conştiinţa apropierii de moarte, prin îmbrăcăminte sărăcăcioasă, prin alegerea locului din urmă în fiecare clipă şi prin alergarea la faptele cele mai înjosite şi mai de ocară în orice lucru; prin a fi totdeauna ascultător, prin tăcerea neîncetată, prin neiubirea de întâlniri în adunări şi prin voinţa de a fi necunoscut şi neluat în seamă; prin a nu ţine la vreun lucru după regula proprie, prin a urâ vorbăria cu multe persoane, prin a nu iubi câştigurile. Și după acestea, prin dispreţuirea de către minte a oricărei ocări şi învinovăţiri din partea unui om şi a oricărei pizmuiri; prin a nu avea mâna sa asupra nimănui şi mâna nimănui asupra sa, ci a fi singur şi însingurat în cele ale sale, şi a nu lua în lume grija cuiva asupra sa, afară de grija sa. Acestea nasc smerenia care curăţeşte inima.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, cuv. 81, în Filocalie, vol. X, pp. 394-395)