În două feluri poate fi aflată lucrarea Duhului, pe care am primit-o mai înainte în chip tainic prin Botez. Întâi, cum zice Sfântul Marcu, darul se descoperă, vorbind în general, prin lucrarea poruncilor, cu multă osteneală, și cu vremea. Cu cât lucrăm mai mult poruncile, cu atât darul își face mai luminoase razele sale în noi. Apoi, se arată prin chemarea neîncetată și cu conștiință a Domnului Iisus, adică prin pomenirea lui Dumnezeu, întru ascultare. Prin viețuirea cea dintâi se arată mai cu întârziere; prin cea de a doua, mai curând. E așa cum află cineva aurul, dacă-l caută săpând pământul cu osteneală și cu stăruință.

Dacă voim deci să aflăm și să cunoaștem adevărul fără amăgire, să căutăm să avem numai lucrarea din inimă cu totul fără chip și fără formă și să nu oglindim în noi, prin nălucire, nicio formă și niciun chip socotite ale sfinților, nici să privim lumini (căci amăgirea obișnuiește mai ales la început să înșele mintea celor neîncercați cu asemenea năluciri mincinoase). Ci să ne sârguim să avem în inimă numai lucrarea rugăciunii, care încălzește mintea și o veselește și aprinde sufletul spre dragostea negrăită a lui Dumnezeu și a oamenilor. De aceea rămâne cum este dacă rugăciunea este la începători, lucrarea înțelegătoare pururea în mișcare a Sfântului Duh, născându-se din rugăciune, smerenie și nu puțină zdrobire de inimă, răsărind la început din inimă ca un foc al veseliei, iar la sfârșit ca o lumină bine mirositoare.

(Sfântul Grigorie Sinaitul, Filocalia 7, Editura IBMBOR, București, 1977, p. 161)