Cum putem să ajungem la mântuire?
Cine v-a sâcâit atât cu întrebarea, cum să te mântuieşti? De parcă n-ar fi fost încă lămurită, şi noi am fi primii care trebuie să începem această lucrare! Ce este creştinismul? Este modelul mântuirii celui căzut.
Cine v-a sâcâit atât cu întrebarea, cum să te mântuieşti? De parcă n-ar fi fost încă lămurită, şi noi am fi primii care trebuie să începem această lucrare! Ce este creştinismul? Este modelul mântuirii celui căzut. Domnul Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi (I Timotei 1, 15).
Chestiunea este limpede. Ce să mai stăm pe gânduri? Câţi mântuiţi nu cunoaştem? Şi cum s-au mântuit ei? În Biserica lui Hristos. Să trăiască aşa cum porunceşte Biserica şi se va mântui. Să creadă tot, în simplitatea inimii necercetătoare, să lepede duhul iscodirii şi al întrebărilor fără rost şi să nu tulbure cu ele sfera liniştită al credinţei. Cui nu-i este limpede cum şi prin ce se săvârşeşte mântuirea în Biserica lui Dumnezeu, aceluia, iată ce trebuie să i se spună: „Crezi în tot ce-ţi porunceşte să crezi Sfânta Biserică şi, primind puterile harice prin Sfintele Taine şi, încălzindu-le prin participarea la toate celelalte sfinte slujbe şi prin împlinirea tuturor celorlalte rânduieli ale Sfintei Biserici, mergi neabătut, sub oblăduirea păstorilor legiuiţi, pe calea poruncilor pe care ni le-a dat Domnul Iisus Hristos, şi te vei mântui”. Dacă privim în jur, vedem că toate acestea se înfăptuiesc deja. Să nădăjduim, aşadar, cu smerenie în harul care ni s-a dat prin revelaţia lui Iisus Hristos, fără să ne îndoim între şovăieli şi nedumeriri.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină, tradusă de Elena Dulgheru şi Richard Sârbu Editura Sofia, Bucureşti, 2001, p. 34)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro