Poate vor întreba unii: „Cum putem să ne rugăm pururea şi să avem lauda Lui în gura noastră în toată vremea (Psalmul 33, 1) dacă avem atâtea treburi şi griji, trebuind să ne concentrăm mintea la ce vorbim cu alţii, la cele pe care le lucrăm?”.

Într-adevăr, unii dintre noi ar putea avea această nedumerire despre rugăciunea neîncetată, dacă Preabunul Dumnezeu numai o singură gură şi un singur cuvânt ne-a dat. Dar Cel ce toate cu negrăită înţelepciune le-a făcut, Acela din început ne-a înzestrat cu îndoit cuvânt şi îndoită gură spre a putea împlini cele ce prin Duhul Sfânt avea să le ceară de la noi.

Noi avem pe lângă gura cea trupească şi o gură de gând, prin care putem face o lucrare de laudă în chip gândit, în omul nostru dinlăuntru. Suntem datori să lăudăm pe Dumnezeu în mintea şi inima noastră în toată vremea şi în tot locul, acest lucru fiind cu putinţă deoarece, orice gândire şi lucrare duhovnicească a minţii, orice faptă bună, orice cuvânt bun, au putere de laudă şi se socotesc ca o rugăciune înaintea lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 252)