Scăpăm de vorbirea deșartă dacă stăm cu gândul la moarte. Așa fac Părinții. „Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi să văd greșalele mele”. De va avea omul darul acesta, de va vedea greșalele lui, el va scăpa de celelalte. Că văzându-și greșalele – ei, Doamne ferește! –, că Dumnezeu ne-o mai dat nădejde, că mulți dintre noi, uitându-ne la greșalele noastre, intrăm în deznădăjduire. Din cauza asta ne ferim să le vedem, că e înfricoșător.

Așa că, prin vederea a ceea ce suntem noi înșine, scăpăm și de vorbire, scăpăm de toate patimile, într-un cuvânt, ne spun Părinții, prin gândul la moarte, prin întoarcerea la noi înșine, acolo vine gândul smerit și, prin acesta, toate celelalte.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, pp. 24-25)