Cum reușiți să vă detașați de conținutul dialogului cu cei consiliați?
Ferească Dumnezeu să mă detașez! Mă feresc foarte tare să mă detașez. Asta mi-ar împietri inima. Nu, dimpotrivă, mă rog: „Doamne, dă-mi să mă implic, nu să mă detașez!“. Câteodată ești frânt de durere.
Ferească Dumnezeu să mă detașez! Mă feresc foarte tare să mă detașez. Asta mi-ar împietri inima. Nu, dimpotrivă, mă rog: „Doamne, dă-mi să mă implic, nu să mă detașez!“. Câteodată ești frânt de durere. Povestește Părintele Sofronie că era la Muntele Athos împreună cu Sfântul Siluan și se uitau pe mare. Era furtună și era o barcă prinsă în furtună. Unul dintre călugări spune: „Mă doare inima pentru ei, cât se chinuie!“. Și Sfântul Siluan zice: „Dacă te doare inima pentru ei, se vor salva, vor scăpa.“. Și-atunci, dacă mă doare inima pentru cel pe care-l consiliez, avem nădejde. Altfel, nu mi-aduc aminte de el la rugăciune. Eu nu pot să strig la Dumnezeu dacă nu mă doare. Și cu cât e durerea mai mare și oboseala mai mare, cu atât nădejdea mea că n-a fost degeaba e mai mare, cred că lucrează Dumnezeu. Dar, după ce acesta pleacă de la mine, îl încredințez cu totul lui Dumnezeu și nu mă implic sentimental în povestea lui… E ceva paradoxal aici, e darul lui Dumnezeu, darul de a plânge cu cel ce plânge și de a te bucura cu cel ce se bucură… Nu e ușor! Fără rugăciune rămânem la cheremul stărilor noastre sufletești și cădem în judecare, în nerăbdare, în predică goală… Nu e ușor. Dar cu Domnul totul e posibil. Și El e milostiv cu neputințele noastre.