Cum și în ce chip să fie mintea lucrătoare?

Așa precum zic Sfinții Părinți, adică mintea să se păzească deasupra inimii, privind în inimă, nimic gândind sau cugetând, ci numai pe singure cuvintele rugăciunii lucrându-le și zicându-le, adică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”, astfel încât să se acopere mintea întru adâncul inimii, iar nu în partea poftitoare. Că singură lucrarea cea neînșelată a celor ce au început de curând la rugăciune este: în inimă a începe cu mintea și în inimă cu mintea a o săvârși.

Deci mult meșteșugărețul, zavistnicul și vicleanul diavol se silește în tot chipul să-i înșele pe cei ce au început să se roage, mai ales prin acestea două viclenii: prin năluciri să-i răpească și prin partea poftirii să-i facă să curvească cu el. Pe cei mijlocii și pe cei desăvârșiți, prin neascultare să-i arunce în prăpastia părerii și a mândriei. Drept aceea, pentru ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.

Deci când vei simți dureri sau mișcare sau fierbințeală de-a dreapta sau în piept sau sub piept, sub inimă, la cap, în frunte, între ochi, la urechi, la mână, la spate sau la picior, nici la una dintre acestea să nu gândești. Ci numai la singure cuvintele rugăciunii să privească mintea ta, deasupra inimii, unde ți-am arătat, după cum zice Sfântul Diadoh: „cu cât se lucrează poruncile, (pe atât) și darul se înmulțește”.

(Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galați,  2003, p. 79)