Cum să îl distrugeţi, în mod eficient, pe copilul vostru!
Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face sã înţeleagă că este foarte „deştept”!
Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate şi că are numai drepturi.
Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte „deştept”!
Nu îi spuneţi niciodată: „Aceasta este o faptă rea!”. Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutăţile vieţii sau ceva rău i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea că societatea este aceea care îl nedreptăţeşte.
Să adunaţi voi, ceea ce el aruncă încolo şi încoace - cărţi, haine, pantofi ...- Să nu îi spuneţi niciodată: „Adună-le, pune-le la loc!”. Astfel, va crede că mama este roaba sa şi că pentru toate sunt responsabili ceilalţi.
Lăsaţi-l să vadă orice (mai ales la televizor) şi să citească de toate, fără să îl îndrumaţi niciodată. Copilul vostru este genial şi ştie să facă distincţie! Educaţia lui va fi astfel foarte vastă!
Să nu îi daţi nici un fel de educaţie duhovnicească. Să vorbiţi în bătaie de joc despre credinţă, Biserică, preoţi şi despre toţi aceia care îi urmează. Când copilul va creşte, „va putea alege şi singur”.
Daţi-i din belşug bani de cheltuială, ca nu cumva să se simtă mai prejos decât ceilalţi copii şi „ca să nu ducă lipsă, aşa cum am dus noi”. Când va creşte mare, va fi sigur că valoarea unui om se judecă după câţi bani are, indiferent de modul prin care i-a dobândit.
Să nu îi spuneţi niciodată: „Fă asta!” sau „Nu face aia!”, deoarece astfel se va simţi presat; nu respectaţi libertatea şi personalitatea lui. Se poate chiar să îi provocaţi... anumite traume psihice! Atunci când va creşte va crede că în viaţă trebuie numai să porunceşti şi să nu asculţi niciodată de nimeni.
Să vă certaţi, să vă ocărâţi, să vă jigniţi unul pe celălalt în faţa copiilor fără nici o ruşine. (Nu vă îngrijoraţi, nu îi veţi provoca astfel nici un fel de traumă psihică! ). Mai târziu, când se va căsători, i se va părea normal să facă aceleaşi lucruri.
Când va începe să cunoască plăcerile trupeşti şi să se afunde în plasa acestora, voi să vă faceţi că nu observaţi. Să nu îi vorbiţi, să nu îl îndrumaţi, să nu îl sfătuiţi. Lăsaţi-l să se izbească singur de probleme, „de vreme ce aşa este firesc”.
Să îi luaţi întotdeauna apărarea faţă de profesori sau vecini. Să nu credeţi niciodată că „îngeraşul vostru” poate să facă obrăznicii şi fapte rele. Certaţi-vă cu aceia care vă atrag atenţia în mod prietenesc şi bine intenţionat. Sunt invidioşi şi defăimători.
Când veţi merge la secţia de poliție, unde l-au arestat pentru că a furat bani sau a consumat droguri, strigaţi cu putere în faţa tuturor că este un copil rău, un hoţ, că v-aţi jertfit pentru binele lui dar nu aţi reuşit niciodată să îl faceţi să înţeleagă. Astfel, voi veţi ieși basma curată, justificaţi în faţa celorlalţi.
Pregătiţi-vă pentru o viaţă plină de durere şi tristeţe. O veţi avea!
(Irineu - Episcop de Ecaterinburg şi Irbitk, Mamă, ai grijă!: Călăuziri pentru creşterea şi educarea ortodoxă a copiilor, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 33)
Cele mai bune jucării sunt cele naturale
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro