Divorţul nu-l lipseşte pe nici unul dintre părinţi de drepturile sale părinteşti. Din punct de vedere duhovnicesc, nici o lege nu poate interzice acest lucru. Depinde numai de soţi cum vor evolua relaţiile lor după divorţ. În orice caz, tatăl nu va înceta să aibă grijă de copii, dacă se va hotărî ca ei să rămână cu mama. Iar mama va continua mai departe să crească şi să educe copiii. De asemenea, este imoral a interzice tatălui sau mamei să-şi viziteze copiii. Nu-i putem exclude din inimă pe cei dragi nouă.

Divorţul este o încercare şi pentru copii. Datoria lor este să se comporte şi ei cu demnitate, adică să nu-şi judece părinţii. Singur Dumnezeu este Judecătorul tuturor. Un astfel de exemplu întâlnim în Sfânta Scriptură. Fiul se numea Ham. Pe lângă faptul că l-a judecat pe tatăl său, chiar a îndrăznit să râdă de el când i-a văzut goliciunea. Chiar şi numele lui este semnificativ... nu trebuie să fim neciopliţi cu proprii noştri părinţi. Ne vom smeri, ne vom ruga pentru ei şi îi vom iubi orice s-ar întâmpla, pentru că ei ne sunt daţi de Dumnezeu.

Copiii sunt neputincioşi, dar prin iubirea lor ei sunt în stare să păstreze familia. Când un copil cu o mână ţine pe mama, iar cu cealaltă pe tata, trebuie să ai o inimă de piatră ca să te hotărăşti să divorţezi. Însă uneori se întâmplă ca şi copiii să favorizeze destrămarea familiei, când pe lângă greutăţile existente se mai adaugă şi neascultarea lor.

(Părintele Evgheni Șestun, Familia ortodoxă, Editura Sophia, pp. 56-57)